România se va mai împrumuta pe piaţa din SUA în acest an, în dolari, având în vedere că prima ieşire a fost un succes, însă acum nu este importantă suma atrasă, ci percepţia inverstitorilor şi lungirea maturităţilor, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, potrivit Mediafax.
"A fost un succes şi trebuie continuat. Nu suma este importantă, ci percepţia investitorilor privind România. Chiar a fost un test cum este percepută România pe piaţa din SUA şi s-a dat un semnal că investitorii apreciază măsurile aplicate", a precizat, vineri, ministrul Ialomiţianu.
Şeful de la Finanţe a ţinut să precizeze că amânarea emisiunii din toamna lui 2011 de pe piaţa SUA nu a fost un eşec, ci doar o poziţionare a României, care a transmis că nu are presiuni de finanţare şi nu doreşte să acceseze fonduri la orice costuri.
Marţi, România a atras 1,5 miliarde de dolari din vânzarea de obligaţiuni pe 10 ani, la un randament de 6,875% pe piaţa din SUA. Cererea pentru obligaţiuni a totalizat aproape şapte miliarde de dolari, fiind cea mai mare sumă subscrisă pe piaţa de dolari pentru o ţară din Europa Centrala şi de Est.
În luna ianuarie, Ministerul Finanţelor a împrumutat 9,93 miliarde lei de pe piaţa internă şi, cumulat cu banii din emisiunea de pe piaţa americană (4,9 miliarde lei), a acoperit deficitul nominal estimat pentru acest an, de 11,2 miliarde lei.
România se va mai împrumuta pe piaţa din SUA în acest an, în dolari, având în vedere că prima ieşire a fost un succes, însă acum nu este importantă suma atrasă, ci percepţia inverstitorilor şi lungirea maturităţilor, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, potrivit Mediafax.
"A fost un succes şi trebuie continuat. Nu suma este importantă, ci percepţia investitorilor privind România. Chiar a fost un test cum este percepută România pe piaţa di