Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a pierdut 2,6 milioane de locuitori în zece ani

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 3 februarie 2012 ·

România are în prezent 19 milioane de locuitori, arată datele provizorii ale recensământului, cu 2,6 milioane de persoane mai puţine decât în 2002, conform informaţiilor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de acum 20 de ani, România a pierdut peste 4,8 milioane de persoane, iar populaţia a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani.

"Rezultatele sunt doar parţiale, ar putea suferi modificări. Cert este că procesul de îmbătrânire a populaţiei va continua, numărul de nou- născuţi este mai mic decât cel al deceselor, iar de mai bine de 18 ani avem un spor natural negativ" spune Marcela Postelnicu, şef birou - Oficiul de studii şi proiecţii demografice din cadrul INS. Emigraţia şi sporul natural negativ sunt principalele fenomene care au condus la o scădere drastică a populaţiei.

Rezultatele recensământului vor modifica drastic toate formele de raportare per capita ale instituţiilor care fac prognoze şi statistici şi vor da noi dimensiuni ale consumului în rândul românilor, de cel la pastă de dinţi până la valoarea datoriei externe. Până acum, se lucra numai cu 21,6 milioane de locuitori, acesta fiind bilanţul recensământului populaţiei din 2002.

România are în prezent 19 milioane de locuitori, arată datele provizorii ale recensământului, cu 2,6 milioane de persoane mai puţine decât în 2002, conform informaţiilor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de acum 20 de ani, România a pierdut peste 4,8 milioane de persoane, iar populaţia a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani.

"Rezultatele sunt doar parţiale, ar putea suferi modificări. Cert este că procesul de îmbătrânire a populaţiei va continua, numărul de nou- născuţi este mai mic decât cel al deceselor, iar de mai bine de 18 ani avem un spor natural negativ" spune Marcela Postelnicu, şef birou - Oficiul d

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Călin Georgescu a preluat conducerea şi în diaspora, devansând-o pe Elena Lasconi

News.ro acum 27 minute
Candidatul independent Călin Georgescu a preluat conducerea şi în dispora, după centralizarea a peste 36% din procesele verbale, devansând-o pe Elena Lasconi. Potrivit datelor transmise în timp real de către Autoritatea Electorală Permanentă, după c

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum o ora
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 33 minute
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°