La sfîrşit de ianuarie, au intrat pe marile noastre ecrane două filme americane cu multe nume mari pe afiş, despre culisele politicii sau, altfel spus, despre setea de putere şi de glorie. J. Edgar şi Ziua trădătorilor sînt regizate de doi actori foarte populari (Clint Eastwood şi, respectiv, George Clooney) şi, chiar dacă membrii Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice au fost mult mai puţin darnici cu ele decît cei ai Asociaţiei Presei Străine, se numără printre cele mai importante producţii hollywoodiene ale anului trecut.Omul care voia totul Cu vreo 35 de filme regizate şi peste 100 de roluri interpretate (multe dintre ele în propriile sale filme), octogenarul Clint Eastwood a atins, de ani buni, statutul de legendă a cinematografiei americane. Fără pretenţii de autor (drept dovadă, nu semnează niciodată scenariile filmelor realizate), Eastwood se bucură de o binemeritată reputaţie de cineast meseriaş şi surprinzător. Însă puţini s-ar fi aşteptat ca el să regizeze şi să producă un biopic atît de epatant (în limitele admise de Hollywood, desigur), despre părintele Biroului Federal de Investigaţii (FBI), precum acest J. Edgar (scris de Dustin Lance Black, scenaristul lui Milk de Gus Van Sant). Filme despre J. Edgar Hoover s-au mai făcut (deopotrivă documentare şi de ficţiune), dar nimeni nu a izbutit pînă acum să reflecte la fel de detaşat – şi, implicit, la fel de convingător – complexitatea personalităţii acestuia cum o face Clint Eastwood. Evident, reuşita i se datorează în bună măsură şi interpretării lui Leonardo DiCaprio (care ar fi meritat şi o nominalizare la Oscar, după cea la Globul de Aur); rostită de el, chiar şi o replică ultraclişeizată (de pildă, întrebarea cvasiretorică „Ucid tot ceea ce iubesc?“) îşi pierde stridenţa. Totuşi, meritul principal pentru care filmul stă în picioare, în pofida unor treceri nu tocmai line între registre (prel