Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu vrea să navigheze ca în Star Trek

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 3 februarie 2012 ·

Președintele Traian Băsescu ar vrea să viziteze vasul Deepwater Champion, care execută forajul în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre, pentru că a auzit că la bordul lui este o tehnologie \"ca în Star Trek\". Sursa: VLAD STĂNESCU

Preşedintele i-a primit la Palatul Cotroceni pe Ian Fisher, director general al sucursalei ExxonMobil Explorare şi Producţie România, şi pe Mariana Gheorghe, director general executiv al Petrom, prilej cu care și-a exprimat această inedită dorință. Şeful statului a precizat că ar fi trebuit să viziteze Deepwater Champion sâmbătă, dar vizita a fost anulată, însă a susţinut că nu şi-ar dori să piardă ocazia de a vizita vasul.

"Am auzit că tehnologia este ca în Star Trek la bordul vasului", a spus Băsescu, conform Agerpres. În replică, Fisher a afirmat că tehnologia s-a schimbat foarte mult, în ultimii ani. "Sunt în acest domeniu de 34 de ani şi schimbările tehnologice în timp au fost fenomenale, acum este ca pe nava Enterprise, se forează cu ajutorul joystick-urilor. Este incredibil să vezi schimbările care se întâmplă. Când am început prima dată, nu se fora la mai mult de 200 de metri, acum se forează şi la trei mii de metri", a spus Fisher.

Băsescu l-a întrebat pe Fisher dacă vasul de foraj poate opera în actualele condiţii meteo, iar directorul ExxonMobil a spus că au existat doar uşoare probleme cu lichidele hidraulice.

În debutul întrevederii, şeful statului a fost întrebat de Ian Fisher cum ne descurcăm cu vremea, iar Băsescu a răspuns: "Am încercat să reuşim să supravieţuim acestei vremi rele cu nişte gaz din Rusia, să sperăm că vom găsi o altă soluţie în perioada următoare".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum 19 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 4 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 24 minute
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 2 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

Adevarul acum 3 ore
Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau postur

Ilie Bolojan anunță finalizarea reducerilor de personal la Senat: economii de 3,5 milioane de euro anual, în urma eliminării a 150 de posturi

Adevarul acum 5 ore
Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat vineri, 30 mai, că procedura de reducere a personalului din cadrul camerei superioare a Parlamentului României a fost finalizată.

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

Cea mai mare îngrijorarea a lui Vladimir Putin, extinderea NATO, este „justificată”, susține SUA

HotNews acum 8 ore
Trimisul special al președintelui american Donald Trump în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că îngrijorarea Rusiei cu privire la extinderea NATO spre est este justificată și că Statele Unite nu doresc ca Ucraina să facă parte din alianța militară

Salrom face precizări în legătură cu investiţiile „majore” făcute anul trecut la Salina Praid pentru remedierea şi prevenirea unor eventuale inundaţii/ Conducerea afirmă că societatea nu are atribuţii pentru realizarea unor lucrări hidrotehnice

News.ro acum 2 ore
Societatea Naţională a Sării precizează că, în cursul anului 2024, Salrom a făcut „investiţii majore” la Salina Praid - grav afectată de inundaţi - din fonduri proprii pentru remedierea şi prevenirea unor asrfel de situaţii.. Potrivit conducerii soc

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/18°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°