Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocatul Gheorghe Letea, găsit mort în biroul său

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 4 februarie 2012 ·

Gheorghe Letea, 67 de ani, unul din cei mai cunoscuţi avocaţi bihoreni, a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 9, în biroul său de pe strada George Enescu din Oradea, chiar de fiica sa, împreună cu care îşi petrecuse după-amiaza de vineri.

Aceasta a solicitat ajutorul prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a stabili condiţiile în care a survenit decesul avocatului. În urma primelor verificări, s-a stabilit că Gheorghe Letea a murit vineri seară, în jurul orei 19, în urma unui infarct miocardic.

"Avocatul a fost împreună cu fiica sa vineri după-amiaza, după care s-a retras în biroul aflat sub apartamentul acesteia. Seara, în jurul orei 19, a suferit un atac de cord", a declarat pentru BIHOREANUL prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra.

Corpul neînsufleţit al avocatului a fost depus la Serviciul judeţean de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. Potrivit procurorului, avocatul avusese şi în trecut probleme cardiace, fiind chiar operat în urmă cu câţiva ani, la Debreţin, tot în urma unui infarct. "Mai aşteptăm analizele toxicologice, însă nu sunt suspiciuni de crimă", a mai spus Viorel Gavra.

Absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, şi cu o vechime de peste 40 de ani în avocatură, Gheorghe Letea a fost specialist în drept penal, însă a pledat şi în numeroase procese civile. Ultimul proces l-a câştigat chiar în această săptămână, când a obţinut suma de 200.000 de euro, despăgubiri morale dispuse de instanţă pentru o familie care şi-a pierdut singurul copil, în vârstă de 20 de ani, într-un accident auto.

"M-am întâlnit cu el pe coridorul Tribunalului Bihor, şi era fericit. Spunea că în astfel de momente, simte că profesia îi oferă şi satisfacţii, nu doar dezamăgiri. Se plângea des, în ultima perioadă, că instanţele dau tot mai des soluţii nedrepte, imor

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 43 minute
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 6 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°