Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pleacă Boc! Urmează Diplomatul sau Bancherul?

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 februarie 2012 ·

Zilele lui Emil Boc în fruntea guvernului sunt numărate pe degetele de la o singură mână. Sursa: CODRIN PRISECARU

Emil Boc are zilele numărate la Palatul Victoria. Numărătoarea o fac diverse grupări din PDL şi toate au ajuns la acelaşi numitor comun: practic Boc ar mai urma să stea în scaunul de prim-ministru până pe la mijlocul săptămânii viitoare.

Conform unor surse democrat-liberale, după reuniunea tensionată de marţi cu grupurile parlamentare, însuşi premierul a ajuns la această concluzie.

Soluţia care se conturează este aceea a unui guvern cu premier tehnocrat, dar cu majoritatea miniştrilor politici.

Varianta cea mai probabilă, în contextul economic dificil care urmează - cu zona euro ameninţată de o nouă recesiune - este ca noul premier să fie un specialist în economie, deşi, spun surse democratliberale, nu neapărat din zona BNR.

Varianta este agreată de PDL, după ce sondajele efectuate în ultimul timp le-au arătat că menţinerea lui Emil Boc sau numirea unui alt premier din cadrul partidului nu ar contribui la relansarea PDL.

Nu este exclus ca în structura noului cabinet să intre şi miniştri tehnocraţi. De exemplu, portofoliul Finanţelor ar putea reveni tot unui specialist apolitic, care să facă tandem cu premierul. Se speră că o asemenea mutare ar putea obţine şi susţinere din partea Opoziţiei, invitată luni la Cotroceni, la consultări.

Deşi bursa premierilor tehnocraţi este în fierbere, lucrurile nu sunt încă limpezi şi, oricum, decizia finală îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu. Democrat-liberalii nu exclud ca acesta să vină cu o mutare surpriză.

BURSA PREMIERILOR

Mutarea finală îi aparţine lui Traian Băsescu

Marius Vulpe

Surse din mediul politic spun că iniţial au fost luate în vedere două zone care ar fi putut să furnizeze un premier tehnocrat: cea economică şi cea diplomatică.

Fost premi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 52 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 35 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 28 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 33 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°