Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zoltan Mesko: "Dacă toată lumea îşi va face treaba, vom câştiga cu New York Giants"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 februarie 2012 · ·

Principalul eveniment sportiv al anului în Statele Unite ale Americii, Super Bowl XLVI, a invadat efectiv Indianapolis, un oraş cu o populaţie de aproximativ 1.750.000 de locuitori, al 34-lea ca mărime din acest punct de vedere în Statele Unite ale Americii. JW Marriott, hotelul unde se află centrul de presă este acoperit în întregime cu un banner ce reprezintă trofeul Vince Lombardi, care se acordă echipei campioane, iar la tot pasul întâleşti logo-urile Super Bowl sau ale celor două formaţii care se vor întâlni pe teren, New England Patriots şi New York Giants.

Patriots, echipa la care joacă romånul Zoltan Mesko, au sosit în Indianapolis încă de duminica trecută, cu o zi înaintea adversarilor. Până acum au efectuat patru antrenamente pe un teren acoperit, aşa cum va fi duminică şi Lucas Oil Stadium. Ca o paranteză, arena de 70.000 de locuri a fost inaugurată în 2008, construcţia a costat 720 de milioane de dolari, iar compania Lucas Oil a asigurat numele ei pentru 20 de ani contra sumei de 122 de milioane de dolari. Revenind la meci, antrenorii şi jucătorii de la New England sunt mulţumiţi de modul în care au decurs ultimele pregătiri, iar Zoli crede «că dacă toată lumea îşi va face treaba şi va depune un efort deosebit pe teren, atunci ar trebui să câştigăm».

Ca în fiecare an, fanii duc lupte mari pentru a reuşi să facş rost de un bilet la meci. Cu câteva zile înaintea partidei, preţul mediu cu care se vindea un tichet pe StubHub.com (care în SUA este cel mai popular site de licitaţii pentru bilete orice fel de evenimente) era de 2.750 de dolari, cu mult în plus peste preţurile oficiale ale biletelor care erau între 800 şi 1.200 de dolari. Anul trecut, la meciul dintre Green Bay Packers şi Pittsburgh Steelers, preţul mediu a fost de 2.942 USD. Cel mai ieftin bilet a fost cumpărat de pe StubHub cu 1.400 de dolari înainte de începutul playoff-ului, când n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 8 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Control judiciar pentru medicul de la Spitalul Floreasca prins în flagrant când lua mită de la un pacient. Acuzațiile aduse și interdicția primită

Ziare.com acum 11 ore
Medicul ortoped de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală prins în flagrant joi, 10 iulie, de procurori în timp ce primea mită pentru emiterea unui certificat de concediu medical pentru afecțiuni inexistente va fi cercetat sub control

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°