Pentru cel mai puternic amical de până acum din Antalya, Lucescu junior a trimis în faţă trio-ul Sburlea - Pancu - Surdu, dar cei trei oameni de gol abia au ajuns în careul advers. După pauză, acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Ioniţă şi Deac.
ATAC - steril
Majoritatea acţiunilor ofensive ale Rapidului s-au terminat aseară undeva la 30 de metri de poarta ucranenilor. Nici Surdu, nici Sburlea sau Pancu n-au putut pune în pericol un adversar, ce-i drept, puternic, aflat în plină pregătire pentru primăvara Europa League. Atacul rămâne în continuare punctul nevralgic al giuleştenilor, la fel ca în turul campionatului. Chiar dacă 4-3-3-ul propus de Răzvan Lucescu pare ofensiv pe hârtie, realitatea din teren este îngrijorătoare. Într-o singură repriză, unica şansă de gol a Rapidului a venit din piciorul lui Ştefan Grigorie. În partea a doua, chiar dacă i-a introdus pe Ioniţă şi pe Deac în locul lui Pancu, respectiv Sburlea, Răzvan Lucescu nu a putut schimba prea mult faţa atacului. Singurul moment de strălucire ofensivă a fost cu 20 de minute înainte de final, când după o recentrare a lui Deac, Grigore a şutat direct în braţele portarului din marginea careului. Ioniţă a avut şi el momente bune de joc, însă pare individualist.
MIJLOC - stâlpul Alexa
Fără mască, închizătorul Rapidului a fost unul dintre oameni care au ieşit în evidenţă ieri seară. Sigur pe el, Dan Alexa a ţinut impecabil mijlocul terenului, având numeroase recuperări utile, prin intrările la sacrificiu. De altfel, linia mediană a lui Răzvan Lucescu pare să fie compartimentul în care echipa stă cel mai bine. Grigorie, Grigore şi Pavlovici, ultimul intrat după pauză, au avut evoluţii apreciate.
APĂRARE - fragili în centru
Trei din patru oameni din linia de fund îi dau bătăi de cap lui Răzvan. Ezequias, fundaşul stânga, a greşit la golul ucrainenilor, fiind prins la faz