Un grup de preoți cu chemare sindicală a supărat Patriarhia Română în încercarea democratică de a se asocia liber. Sindicatul „Păstorul cel bun” s-a judecat în instanțele românești cu „angajatorul” – recte Mitropolia Olteniei – care i-a refuzat dreptul sindical, și pentru că instanțele românești au ținut cu „păstorul cel mare”, „Păstorul cel bun” s-a adresat CEDO. Și ce să vezi? CEDO i-a dat dreptate.

Înțeleg din comentariile unor juriști mai deștepți ca mine că CEDO ar fi nesocotit câteva legi naționale și chiar internaționale prin această decizie, dar nu mă îndoiesc că statul român, mânat în lupta pentru dreptate de crucea ortodoxiei, va contesta cu aplomb sminteala asta de decizie CEDO. Mai ales că trebuie să le plătească păstorilor buni o despăgubire de 10.000 de euro, or se știe, statul român mai degrabă ar îngropa bănișorii ăștia la temelia Catedralei neamului decât să-i dea la niște sindicaliști olteni, fie ei și popi.

Ceea ce mi-a atras atenția în acest caz sunt motivările pro și contra, care merită citite, vă asigur. Pentru că arată cum gândește justiția română, afiliată religios la tradiția ortodoxă strămoșească, și justiția europeană.

Iată ce a zis justiția română (comentariile cu italic îmi aparțin):

- Pe 4 aprilie 2008, 31 de preoți si 4 mireni angajati ai BOR din Mitropolia Olteniei decid constituirea sindicatului «Păstorul cel Bun»

- Reprezentantul Mitropoliei se opune acestei cereri, deoarece statutul intern al BOR interzice crearea oricărei forme de asociere fără acordul prealabil al mitropolitului (deducem că mitropolitul ar fi putut să-și dea, totuși, acordul, nu?)

- Sindicaliștii se adresează justiției române, care decide în favoarea BOR

-Tribunalul Dolj a menționat că noțiunea de «sindicat» e străina de statutul BOR și că preoții sunt într-o relație de ascultare față de