Clădirea Parlamentului European de la Bruxelles adăposteşte uneori câte o tărăşenie menită să aducă o adiere de pitoresc într-un loc al plicticoşeniei absolute tipice unei instituţii birocratice. S-au putut vedea, astfel, în distinsa hardughie, degustări de vinuri, obiceiuri exotice în plin spectacol, expoziţii culinare. Sursa: Octavian Cocoloş
Într-un an, un europarlamentar român s-a apucat să împartă celor întâlniţi în cale mărţişoare. În absenţa unui manual de descărcat de pe Internet, mulţi dintre cei pricopsiţi cu şnurul nostru mioritic au crezut că e vorba de un talisman folosit de ciobanii noştri la seducerea caprelor de munte.
Din când în când, dau buzna în binecunoscutul edificiu reprezentanţi ai Opoziţiei din fostele republici sovietice: Belarus, Kazahstan, Kirgistan. Într-o engleză vorbită de un rus, ei se plâng – şi pe drept cuvânt – că democraţia din ţara lor e una de paradă, un soi de dictatură bolşevică, în care locul tunicii şi al izmenelor l-au luat fusta scurtă şi chiloţii şnur.
Marţi, 31 ianuarie 2012, Parlamentul European, sau, mă rog, clădirea care adăposteşte faimoasa Instituţie, a fost scena unui spectacol care le-a întrecut pe toate în pitoresc: Opoziţia dintr-o ţară membră a Uniunii Europene a venit să se plângă că e hăituită de cumplita dictatură din ţara respectivă.
Cine a avut curiozitatea să urmărească spectacolul a rămas niţel perplex, vorba lui Gelu Voican Voiculescu de odinioară: 1) Condiţia de esenţă a aderării unei ţări la Uniune o constituie îndeplinirea până la virgulă a standardelor europene în materie de democraţie.
În ianuarie 2007, România sărbătorea cu şampanie şi ţipurituri admiterea în Uniunea Europeană. După cinci ani de activitate în Uniune, încununată de numirea unui român într-unul din cele mai importante posturi de Comisar, România nu numai că nu înaintase pe calea democraţiei, cum ar fi fost de
