Comitetul de anchete din Rusia susţine că înregistrările video difuzate pe internet în care par a fi surprinse fraudele electorale din Rusia, în favoarea partidului lui Vladimir Putin, au fost transmise din Statele Unite, informează AFP.
"Majoritatea acestor înregistrări sunt montaje", anunţă autorităţile ruse.
"Mai curios este că toate înregistrările au fost difuzate de la acelaşi server de pe teritoriul SUA, din statul California, de aceea Comisia de anchetă ia măsurile necesare pentru determinarea autorilor", precizează comunicatul.