De ce a fost nevoie de un „banchet de împăcare” între Octavian Goga şi Alexandru Vaida Voievod? Şi de ce nu au participat la el şi cei doi fruntaşi politici ardeleni?
Într-un Ardeal care îşi vedea adeseori luptătorii pentru cauza românilor puşi la zid de autorităţile austro-ungare, un conflict deschis între oamenii politici ai vremii nu putea să sugereze decât că, undeva, la Budapesta sau la Viena, cineva îşi freca mâinile de bucurie. Vechiul dicton „dezbină şi cucereşte” ar fi putut da roade, câtă vreme acei fruntaşi politici erau nimeni alţii decât Alexandru Vaida-Voievod şi Octavian Goga. Primul publicase în 24 decembrie (stil vechi) 1911 un articol, în „Românul”, intitulat „Câteva dintre numeroasele «licenţe poetice» comise de d. O. Goga în activitatea sa politică”. Destul pentru ca iasca să se aprindă.
Pentru că interesul naţiunii române – de o parte şi de alta a Carpaţilor – nu era ca unii dintre cei mai activi luptători ai ei să se sfâşie, s-a constituit atunci un juriu pentru a rezolva „afacerea”, un juriu în care fiecare dintre cei doi îşi desemnase „bărbaţii de încredere” care să-i reprezinte şi să decidă cine avea dreptate. „Bărbaţii de încredere” ai lui Goga au fost Lucian Borcia, avocat din Sibiu, şi Octavian C. Tăslăuanu, secretar al Asociaţiunii „Astra” Sibiu; iar cei ai lui Alexandru Vaida-Voievod: Nicolae Vecerdea, directorul filialei Albina din Braşov, şi August Venter, avocat din Braşov. S-a implicat foarte mult, de peste munţi, şi directorul „Vieţii Româneşti”, scriitorul C. Stere. Afacerea a fost urmărită de presa din România, toate momentele ei esenţiale fiind subiect de primă pagină. Ar fi interesant să le comentăm cândva, dar nu e spaţiul potrivit în această rubrică. Cumpănirea probelor dădea dreptate când unuia, când celuilalt dintre cei doi implicaţi.
Cum s-a încheiat conflictul
Până la urmă, datorită unui v
