Polițiștii de la Brigada Rutieră atenționează că temperaturile negative ce s-au înregistrat pe timpul nopţii şi ploaia din cursul zilei au determinat formarea poleiului pe mai multe străzi din Capitală. Sursa: CODRIN PRISECARU
Pentru a preîntâmpina accidentele, polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi
- să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă sau polei, să circule cu o viteză de 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora;
- să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale;
- să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire;
- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de autoturismul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
- să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece;
- să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor;
- să respecte semnalele şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.