Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natura a prins România într-o capcană de gheaţă foarte periculoasă

Publicat in Antena 3, sâmbătă 4 februarie 2012 ·

Natura a prins România într-o capcană de gheaţă. După un ger criminal care a luat 28 de vieţi până acum, ploile neobişnuite care au căzut astăzi au prefăcut şoselele în sticlă. Drumurile au fost acoperite cu polei pe porţiuni uriaşe, iar şoferii abia s-au putut ţine pe picioare, ce să mai vorbim de condus. Cel mai de temut fenomen în următoarele ore este cel cunoscut drept "freezing rain", sau ploaia care îngheţată tot.

O ploaie ciudată loveşte cu picături de gheaţă asfaltul. Sunetul gheţuşului care se sparge sub roţi îi înspăimântă pe şoferi. Toţi merg cât pot de încet şi ţin piciorul departe de frână.

Astăzi, ploile îngheţate au căzut în diferite regiuni din Sudul României. Un fenomen pe cât de ciudat, pe atât de periculos.

Marele dezgheţ a eliberat şi marea. Sute de constănţeni au ieşit pe faleza de sticlă să admire un peisaj pe care îl văd doar de câteva ori în viaţă.

Natura a prins România într-o capcană de gheaţă. După un ger criminal care a luat 28 de vieţi până acum, ploile neobişnuite care au căzut astăzi au prefăcut şoselele în sticlă. Drumurile au fost acoperite cu polei pe porţiuni uriaşe, iar şoferii abia s-au putut ţine pe picioare, ce să mai vorbim de condus. Cel mai de temut fenomen în următoarele ore este cel cunoscut drept "freezing rain", sau ploaia care îngheţată tot.

O ploaie ciudată loveşte cu picături de gheaţă asfaltul. Sunetul gheţuşului care se sparge sub roţi îi înspăimântă pe şoferi. Toţi merg cât pot de încet şi ţin piciorul departe de frână.

Astăzi, ploile îngheţate au căzut în diferite regiuni din Sudul României. Un fenomen pe cât de ciudat, pe atât de periculos.

Marele dezgheţ a eliberat şi marea. Sute de constănţeni au ieşit pe faleza de sticlă să admire un peisaj pe care îl văd doar de câteva ori în viaţă.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Tudor Popescu, după alegerea noului Papă: „Simt și înțeleg abia acum”

HotNews acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a publicat joi seară, după ce Biserica Catolică și-a ales noul lider, un scurt mesaj, în care afirmă că simte și înțelege „abia acum, cu durerea gândului, că Părintele Francisc nu mai e”. „Papă avem. Nu-l mai avem pe

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 12 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum o ora
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 2 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 2 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum 41 minute
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 5 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei

G4Media acum 6 ore
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea

Dispute la dezbatere: Dan: Vă deziceţi de Georgescu? Simion: Eu nu mă dezic de poporul român

BusinessMagazin acum 2 ore
„Donald Trump nu apreciază slugărnicia”, i-a spus Dan lui Simion. „Meloni e apreciată”, a replicat Simion. Referitor la criticile lui Georgescu la adresa Georgiei Meloni, cei doi au avut un nou schimb de replici: „Vă deziceţi de Georgescu?” vs „Eu n

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 2 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
Iasi
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/16°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
Timisoara
acum

11°
joi

10°/15°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°