Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia franceză, depăşită în războiul drogurilor din Marsilia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 februarie 2012 ·

De trei ani în cartierele din nordul Marsiliei se duce un război care a însângerat oraşul. În 2011, au avut loc 38 omoruri, dintre care 20 din răfuieli". Numai în luna decembrie au fost cinci morţi în patru săptămâni. Cinci tineri, printre care un poliţist. Victimele au între 18 şi 38 de ani şi sunt cunoscute de poliţie pentru implicarea în comerţul cu droguri.

Această „activitate" este mai bune organizată decât poliţia. Fiecare grup este format din vreo zece tineri, între 14 şi 25 de ani. Ei au un „plan", care, uneori, este împărţit în mai multe puncte de vânzare instalate în intrarea blocurilor. Şi fiecare „plan" funcţionează conform unei organigrame şi discipline stricte, scrie „Le Monde".

În fiecare dimineaţă, un lider distribuie sarcinile, plasează oamenii fiecare în postul lui şi supraveghează ca niciunul să nu adoarmă sau să nu se lase distras. În general, două echipe se schimbă cotidian pentru a asigura vânzarea. O santinelă sau două, se instalează în anumite puncte ale cartierului şi nu se mişcă de acolo atâta timp cât nu sunt înlocuite.

Dintr-un carnet confiscat de pliţişti în cartierul Visitation, în cadrul unei operaţiuni de dezmembrare a unei reţele, în noiembrie anul trecut, reiese că şi costul meselor luate în timpul orelor de lucru erau meticulos înscrise pentru rambursare. Apoi există gonaşii, care pot fi asemănaţi cu reprezentanţii de comerţ, un fel de agenţi de vânzări care vânează clientul, urmează aprovizionatorul care are grijă de stoc. Acesta are cîţtigul cel mai mare, şi nu în ultimul rând „cărbunarul" sau vânzătorul.

Un rol important îl au şi „dădacele" care nu iau parte la trafic în sine, nu apar niciodată şi au un trecut judiciar neprihănit. Ele sunt adeseori femei, singure cu copii, în situaţii de sărăcie extremă.

În Marsilia, mai mult de o familie din zece este monoparentală, de trei ori mai mult

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I: Elena Lasconi 26,41%, Călin Georgescu 20,71%

Mediafax acum 34 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale, turul I, după numărarea a 100% din voturi în judeţul Braşov ELENA-VALERICA LASCONI – 70.209 (26,41%) CĂLIN GEORGESCU – 55.057 (20,71%) ION-MARCEL CIOLACU – 39.270 (14,77%) GEORGE-NICOLAE SIMION – 31.273 (11,76%) MIRC

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 13 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°