Tot ce pot spune acum este ca pentru mine, si, sunt convins, pentru multi altii, ceea ce-ai facut la TVR se numeste profesionalism. Este simptomatic pentru lumea pseudo-amnezica in care traim ca prea putini par sa-si aminteasca acum de vremurile lui Alexandru Sassu si de cenzura instituita atunci in raport cu toti cei care nu cantau pe partitura Iliescu-Nastase, urmata de partitura Iliescu-Geoana. Am citit in acesti ani nenumarate atacuri ignobile la adresa ta. Ti s-a sfartecat identitatea, ti s-a scris si rescris, adica ti s-a desfigurat biografia, ti s-a contestat statutul de jurnalist, de comentator, dreptul la autonomie mentala, chiar demnitatea umana.

Ne cunoastem de mai multi ani dect ne vine a crede. Ne-am revazut incepand din 1990, am facut impreuna dialoguri la BBC, la radiouri romanesti, am discutat multe lucruri, in primul rand idei. Discutia noastra la BBC din 1996, la aniversarea Revolutiei Maghiare, a fost una dintre cele mai pasionante la care am avut vreodata prilejul sa particip. Prin 2003 m-ai invitat la un dialog radio cat mai dezinhibat, despre preferinte literare, filosofice si muzicale. Mi-ai cerut sa spun care este melodia mea favorita, ai pus-o in incheierea emisiunii. Era “Hey Jude”.

Suntem parte din generatia ’68, am crescut sperand ca e loc pentru reforme chiar si in Romania lui Ceausescu, am trait teribile deziluzii, ne-am intalnit cu cazarma comunismului dinastic. Cu timpul am inteles ca nu doar Ceausescu, ci marxismul insusi era problema, Danemarca noastra. Intre ziaristii din Romania, ai fost in chip consecvent alaturi de noi, membrii si expertii Comisiei Prezidentiale, in demersul condamnarii dictaturii comuniste. Cand unii sceptici de profesie spuneau ca este vorba de o zadarnicie, ca ne pierdem vremea, tu ai spus si ai scris ca este un imperativ moral care nu poate fi amanat. Avem amintiri, valori si idealuri comune. @