Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anglia lui Hitler

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 5 februarie 2012 ·

În 1935, Germania era invitată la un “amical” pe “White Hart Lane”. Trei ani mai tîrziu, englezii întorceau vizita pe “Olimpic” şi salutau nazist! Cele două date sînt considerate cele mai ruşinoase din istoria fotbalului din Albion

“Pe Sfîntul Arthur, de asta aveam eu nevoie acum? Din cîte teamuri sînt pe continent, cu ei să trebuiască să jucăm?”. Sir John Simon, marele Lord Cancelar, fierbe. E 4 decembrie 1935 şi vreo 12 delegaţi ai Trades Union Congres, ce reprezintă cam două milioane de muncitori, îi cer să anuleze matchul! Da, din 8 octombrie, de cînd se anunţase că naţionala de fotbal a Angliei va evolua, pe teren propriu, contra Germaniei, Regatul clocotea. Partidele de stînga urlau că nemţii vor profita şi-şi vor preamări nazismul, lăudîndu-se cu astfel de întîlniri “prietenoase”. Evreii înstăriţi se opuneau ca jocul să aibă loc pe “White Hart Lane”, culmea, chiar fieful lor din Londra. Colac peste pupăză, prinţesa Victoria, sora Regelui George al V-lea, decedase cu o zi înainte. Cum să pui svastica lîngă drapelul în bernă? Dar englezul rămîne gentleman pînă la capăt. “Matchul va avea loc!”, sună anunţul preşedintelui federaţiei, Stanley Rous, omul care luptase contra lor în Primul Război Mondial, pe frontul francez…

3-0 sec, cu Stanley Matthews

Vreo 7.500, poate 8.000 de nemţi sosesc în Albion, via Dover. De aici, trenuri speciale îi duc în Capitală. De la Rotterdam, jucătorii ajung cu două zile mai înainte, timp berechet să facă un tur al oraşului. Evreii se grupează, se lasă cu incidente, dar panzerele intră pe gazon: tricouri albe, imaculate, cu gulere negre, şorturi de aceeaşi culoare şi mîna dreaptă întinsă pentru salutul nazist. “What the fu..?!?” se aude din tribune. La fotbal, gazdele îi calcă în picioare. 3-0 sec, cu marele Stanley Matthews pe gazon, primul fotbalist făcut Sir în activitate, cu atacantul lui Arsenal, Bastin, în z

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 8 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 10 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 8 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 6 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 8 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 7 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 12 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 10 ore
Premierul Edi Rama a confirmat interdicţia, ca parte a unui plan mai amplu de a face şcolile mai sigure, după o întâlnire cu grupuri de părinţi şi profesori din întreaga ţară. „Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista n

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°