Dumitru Şchiopu este considerat cel mai mare meşter popular din România, dar şi cunoscut ca meşterul care păstrează cea mai veche formă de ceramică: neolitică. A adus publicului larg de la oalele de rând lucrate pentru gospodărie, la creaţiile artizanale sau populare unicat.
În urmă cu 86 de ani, într-o familie numeroasă, se năştea Dumitru Şchiopu, în localitatea Vlădeşti, judeţul Vâlcea. Fiind mulţi fraţi, părinţii nu au putut să îi dea la şcoală şi la o meserie. Dintre cei 11 fraţi, el a fost singurul care a învăţat olărie. Astfel că de la vârsta de 11-12 ani a început să lucreze, câte două-trei ore pe zi, în podul grajdului. Pentru a câştiga bani, lucra păsărele, oiţe, cai, dar şi fluiere.
„Aveam nişte prieteni şi mi-au dat o roată, să-nvăţ şi eu oale. Şi m-a tentat treaba asta. Am venit acasă, am luat roata şi am luat-o-n spate. N-aveam cameră ca lumea, dar m-am apucat şi-am reparat, am făcut o instalaţie şi, azi aşa, mâine aşa, am început să învârtesc şi eu roata. Nu ştiu cum, dar eram printre primii când am început io să lucrez şi să mă dezvolt cu olăritul. Când mă duceam la un târg cu marfă, toţi olarii se strângeau să vadă ce-am mai scos, erau înnebuniţi”, îşi aminteşte Dumitru Şchiopu.
Atât de înnebuniţi erau încât l-au ambiţionat să se perfecţioneze. Mai târziu, la 18 ani, avea deja numeroase expoziţii. Surprinzător este faptul că nu vâlcenii i-au observat talentul, ci o sibiancă. În 1958, Muzeul Brukenthal i-a comandat câteva produse din ceramică şi i-a organizat prima expoziţie, aceasta fiind poarta larg deschisă spre succes. A făcut multe din ceramică – cratiţe pentru friptură, pentru sarmale, urcioare smălţuite, cu ciur, cu cioc, căni.
Ne-a împărtăşit cum „dă viaţă” unei oale: „Dacă vrei să faci o oală de un kil iei un bruş de pământ, îl strângi, îl faci mototol, îl încerci la greutate să vezi cât este de mult şi după aia îl f
