Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal îngheţat în Europa

Publicat in Adevarul, duminică 5 februarie 2012 ·

Toate marile campionate aflate în desfăşurare în Occident au avut de suferit la finalul săptămânii trecute din cauza frigului şi a ninsorilor abundente.

În timp ce echipele din Liga I au parte de condiţii decente de pregătire prin sudul Turciei sau prin Cipru, gerul şi zăpada au făcut ravagii în restul Europei. Astfel, numeroase partide oficiale din campionatele din Vest au fost amânate, iar altele s-au disputat în condiţii extreme.

De suferit au avut şi stranierii noştri, în frunte cu Adrian Mutu. La mijlocul săptămânii trecute, într-o etapă intermediară, „Briliantul" fusese menajat de antrenorul Cesenei special pentru întâlnirea de acasă cu Catania, o contracandidată la evitarea retrogradării. Meciul n-a mai avut loc însă din cauza unui strat de 60 de centimetri de zăpadă care s-a depus pe Stadionul „Dino Manuzzi" din Cesena. Pentru a se putea antrena normal, echipa lui Mutu a plecat ieri într-un mini-cantonament la Coverciano.

Nicoliţă a patinat

Aceleaşi probleme au lovit şi campionatul Franţei. Situaţia cea mai delicată s-a produs la Saint-Etienne, unde Bănel Nicoliţă şi colegii săi au început meciul cu Lorient, dar l-au terminat după numai nouă minute din cauza terenului îngheţat bocnă. „Jucătorii nu mai puteau sta în picioare şi patinau", s-a justificat arbitrul. Nici Daniel Niculae nu s-a simţit în largul său la meciul Nancy - Rennes, termometrul la nivelul ierbii arătând temperaturi care se apropiau de minus 10 grade Celsius. Frig a fost şi în Spania, la Madrid şi la Barcelona suporterii venind la meciuri îmbrăcaţi cu mai multe rânduri de haine.

La Manchester,ca-n poveşti

Un alt român care s-a „bucurat" de iarnă pe terenul de fotbal a fost Costel Pantilimon. Portarul de rezervă a lui City a prins pe viu o ninsoare ca‑n poveşti chiar în timpul meciului câştigat de „cetăţeni" cu 3-0 contra lui Fulham. Pe St

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum o ora
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum o ora
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Liderii europeni sosiţi la Kiev au adus un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele împotriva invaziei ruse

G4Media acum o ora
Cancelarul federal german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk au adus în timpul vizitei lor sâmbătă la Kiev un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele pentru ap

Încep negocierile comerciale dintre China și SUA la Geneva

Mediafax acum 29 minute
Sâmbătă dimineață, au început la Geneva, Elveția, negocierile economice și comerciale la nivel înalt dintre China și SUA, a informat postul public de televiziune CCTV. Partea chineză este reprezentată de vicepremierul He Lifeng, în timp ce delegația

Ucraina şi Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomaţi în urma scandalului de spionaj

News.ro acum 41 minute
Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, relatează Reuters. Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a anunţat măsura într-o postare pe X după ce agenţia

Donald Trump anunță că dă zboruri gratuite imigranților ilegali care vor să plece din SUA: „Am semnat un ordin executiv”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump a semnat un decret pentru a încuraja auto-expulzarea imigranților ilegali din SUA, iar programul oferă zboruri gratuite în străinătate pentru cei care aleg să plece voluntar, spune președintele, pe o rețea de socializare.

Jandarmeria Capitalei: Schimbare de PROGRAM pentru mitingul electoral al lui Nicușor Dan

Gandul acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunță modificări în programul mitingului electoral al lui Nicușor Dan de duminică. Manifestația urma să înceapă la Piața Universității și să continue cu un marș spre Piața Victoriei, însă acum evenimentul se va desfășura exclu

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum 2 ore
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°