Business Insider scrie că, în ultimii zece ani, numărul de drone americane care au survolat deasupra Irakului şi Afganistanului a cunoscut o creştere fără precedent, datorită evoluţiei tehnologice.
Acum, când operaţiunile din Irak s-au încheiat, iar cele din Afganistan se vor finaliza în 2014, dronele se vor întoarce şi vor survola deasupra SUA.
"Vom aduce dronele din Irak şi Afganistan, iar provocarea va fi ca acestea să poată zbura şi într-un spaţiu aerian fără restricţii", a explicat Steve Pennington, director în cadrul Forţelor armate americane.
Dronele care vor zbura între 5.500 şi 18.000 de metri înălţime nu vor pune probleme traficului aerian, însă cele mai joase ar putea să încurce avioanele obişnuite, scrie Business Insider.
Odată ce armata şi Administraţia aeriană a SUA vor ajunge la o înţelegere, dronele de deasupra SUA ar putea deveni la fel de comune ca avioanele comerciale, conchide sursa.
Iată mai jos harta traficului aerian din SUA (fiecare linie galbenă reprezintă un avion aflat în zbor):
Business Insider scrie că, în ultimii zece ani, numărul de drone americane care au survolat deasupra Irakului şi Afganistanului a cunoscut o creştere fără precedent, datorită evoluţiei tehnologice.
Acum, când operaţiunile din Irak s-au încheiat, iar cele din Afganistan se vor finaliza în 2014, dronele se vor întoarce şi vor survola deasupra SUA.
"Vom aduce dronele din Irak şi Afganistan, iar provocarea va fi ca acestea să poată zbura şi într-un spaţiu aerian fără restricţii", a explicat Steve Pennington, director în cadrul Forţelor armate americane.
Dronele care vor zbura între 5.500 şi 18.000 de metri înălţime nu vor pune probleme traficului aerian, însă cele mai joase ar putea să încurce avioanele obişnuite, scrie Business Insider.
Odată ce armata şi Administraţia aeriană a SUA vor ajunge la o