Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marcările de profituri au determinat scăderea cotaţiei aurului

Publicat in Bursa, luni 6 februarie 2012 ·

La Sibex, şedinţa de vineri s-a încheiat cu un volum de peste 15.000 de contracte şi o valoare de 150,47 milioane lei, lichiditatea revenind după sincopa înregistrată cu o zi înainte. Interesul speculatorilor s-a datorat lărgirii culoarelor de preţ în care au fost tranzacţionate cele mai lichide produse.

După ce în ultima lună a umplut conturile cumpărătorilor cu câştiguri de până la 200% din suma investită, respectiv a golit conturile celor care au mizat pe scădere, aurul a intrat pe minus în ultima şedinţă a săptămânii trecute. În SUA, metalul preţios a evoluat "in range" vineri, retrăgându-se după ce a atins maximul din ultimele 11 săptămâni. Această tendinţă de retragere s-a datorat marcărilor de profituri, respectiv diminuării atracţiei către aur, ca investiţie de siguranţă, după rezultatele mult peste aşteptări din piaţa muncii. Tendinţa de marcare a profiturilor s-a resimţit şi pe piaţa Sibex, fiind una din cauzele deprecierilor. Tranzacţiile cu SIBGOLD s-au realizat la preţuri între 1761,3 şi 1725,6 dolari pe uncie, iar închiderea a găsit cotaţia pe minimul zilei, în scădere cu 34,7 dolari. Pentru SIBGOLD_RON, cotaţia pe scadenţa martie a pierdut 30,8 dolari şi a închis la 1727,4 USD, minimul zilei.

Pe segmentul indici, cotaţia futures de la Sibiu a Dow Jones a fluctuat pe un culoar de 168 de puncte. Speculaţiile pe scadenţa martie s-au soldat cu 8669 de contracte, cel mai bun volum al zilei, iar cotaţia a închis la 12.789 lei, în urcare cu 124 de puncte. Pentru scadenţa iunie, creşterea cotaţiei a fost de 111 puncte, până la 12.716 puncte. Speculaţiile pe cumpărare au adus câştiguri ridicate, în vreme ce pierderile vânzătorilor au fost pe măsură. Preţul a urmat tendinţa de pe bursa americană, unde Dow Jones a atins cel mai bun nivel din mai 2008 încoace.

Sectorul derivatelor valutare s-a evidenţiat prin contractele pe perechile euro/dola

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum o ora
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum o ora
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Primarul Buzăului, Constantin Toma: Am prins o doamnă POLIȚIST local beată la ora zece și mă aștept să fie reangajată

Gandul acum 44 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, susține că Pachetul fiscal II va fi de ajutor țării și aduce în discuție modul în care un funcționar este dat afară și apoi reangajat, dând exemplul unei doamne polițist local care era beată la ora 10 și se așteap

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum o ora
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 57 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 55 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum o ora
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°