România a pierdut o parte însemnată a elitelor ei profesionale.

Nicicând în istoria României moderne - lăsând la o parte pierderile teritoriale -, populaţia nu a scăzut atât de abrupt pe parcursul unui deceniu, precum o arată primele rezultate ale recensământului din 2011. S-au „pierdut" 2,6 milioane de oameni.

Cu toată reducerea natalităţii, cauza principală a fost emigraţia, în special în vestul Europei. E drept, prezenţa celor plecaţi s-a făcut simţită în tot acest timp, prin sumele uriaşe trimise acasă. Cu aceşti bani, milioane de români rămaşi în ţară au ieşit dintr-o cruntă sărăcie şi o întreagă generaţie de copii a putut merge la şcoală în condiţii decente. În multe dintre satele noastre au apărut primele toalete cu apă curentă, după 2.000 de ani - ceea ce reprezintă un salt uriaş.

Şi tot aceşti bani au contribuit decisiv la menţinerea stabilităţii financiare a ţării - au fost ani în care au intrat chiar şi 7 miliarde de euro. Pentru comparaţie, România îşi propune să atragă anul acesta 6 miliarde de euro din fondurile europene, iar atingerea obiectivului ar reprezenta o mare preformanţă.

Să lăsăm la o parte micul procent al celor care au plecat ca să încalce legile sau pentru a trăi la marginile societăţii. Restul, adică majoritatea covârşitoare, au răzbit prin muncă şi pricepere. Au demonstrat că se pot adapta cerinţelor unei societăţi mai evoluate, că se pot încadra în sisteme mai bine organizate decât al nostru. Au arătat că pot să lucreze foarte bine atunci când primesc în schimb o plată corectă şi când sunt respectaţi. Au contrazis de milioane de ori clişeul potrivit căruia românul e leneş.

S-a vorbit mult în acest deceniu despre câştigurile emigraţiei - dintre care cel mai important este, fără doar şi poate, schimbarea în bine a milioane de destine individuale. Abia acum însă putem vedea cu adevărat şi dimensiunea pier