Evenimentul rutier s-a petrecut sâmbătă seara, în zona localităţii tulcene Jijila. Cei doi pasageri din autoturism au fost preluaţi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea şi transportaţi la spital.
Ambii sunt stabili, în afara oricărui pericol. „Este vorba despre o tânără de aproximativ 23 de ani cu o plagă la nivelul buzei, care a fost transportată la spitalul din Măcin şi de un băiat de 19 de ani cu traumatisme la nivelul membrelor, care a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea“, a declarat dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului de Ambulanţă Tulcea.
În jurul orei 03:30, I. Florin (19 ani), în timp ce conducea un autoturism marca Audi A4 pe raza comunei Jijila, nu a redus corespunzător viteza de deplasare într-o curbă, a pierdut controlul autoturismului, care a părăsit partea carosabilă, şi a intrat frontal într-un imobil. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că pe carosabil nu era zapadă sau polei.
„Din accidentul de circulaţie a rezultat: vătămarea corporală gravă a pasagerului O. Ştefan de 19 ani, care a fost transportat cu ambulanţa şi internat la Spitalul Judeţean din Tulcea şi vătămarea corporală uşoară a pasagerei B. Alexandra de 23 ani, care a fost transportată la Spitalul orăşenesc din Măcin unde i s-au acordat îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea în spital“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Conducătorul auto posedă permis de conducere corespunzător, fiind testat alcoolscopic de poliţişti, rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.