Cunoscută la prima ediţia sub numele de "Agenţia de împlinit vise", emisiunea care îi aduce în prim plan pe Nuami Dinescu şi Florin Ghioca, devine FBI. În această seară de la orele 20:30, telespectatorii Giga Tv vor afla şi ce înseamnă FBI.
FBI este un really show adevărat în care cei doi agenţi se străduiesc să împlinească visele oamenilor obişnuiţi. În prima ediţie unei fetiţe de 9 ai foarte talentată la pictură i s-a împlinit visul de a avea propria expoziţie.
Cei doi agenţi cu sprijinul mai multor prieteni au reuşit să organizeze un vernisaj ca la carte, în holul cinematografului Scala, cu afişe, protocol, fotografi şi poze pe care micuţa a oferit autografe, făcând-o să se simtă ca un adevărat artist cu acest prilej.
În ediţia de astăzi, agenţii "FBI" vor împlini visul unei bătrâne profesoare de înot şi se vor da peste cap să-i aducă acesteia în preajmă o mulţime de prieteni, iar printre aceştia se va afla şi Nelu Ploieşteanu, cunoscutul cântăreţ, care va fi salvat de la înec chiar de către unul dintre agenţi.
Actriţa Nuami Dinescu s-a declarat foarte fericită după revenirea pe micile ecrane (ea lucrând mai bine de 7 ani cu Teo Trandafir) şi ne-a declarat că "faptele bune pe care oamenii le fac ar fi bine să nu rămână niciodată fără un ecou, iar noi îi vom ajuta pe cei care au vise frumoase să şi le împlinească fără să aşteptăm ceva în schimb sau să ne propunem un raiting mare din 'misiunile' noastre".
Cunoscută la prima ediţia sub numele de "Agenţia de împlinit vise", emisiunea care îi aduce în prim plan pe Nuami Dinescu şi Florin Ghioca, devine FBI. În această seară de la orele 20:30, telespectatorii Giga Tv vor afla şi ce înseamnă FBI.
FBI este un really show adevărat în care cei doi agenţi se străduiesc să împlinească visele oamenilor obişnuiţi. În prima ediţie unei fetiţe de 9 ai foarte talentată la pictură i s-a îm