Cercetătorii au pus la punct un studiu din care reiese ce fel de viaţă sexuală preferă utilizatorii de smartphone-uri în funcţie de firma producătoare a telefonului. Sursa: SHUTTERSTOCK
Secretele intime ne sunt date de gol tocmai de către telefoanele de tip smartphone pe care le folosim. Studiul cercetătorilor canadieni a fost publicat în globalpost.com, iar pentru realizarea lui au fost intervievaţi peste 1000 de bărbaţi necăsătoriţi.
Rezultatele studiului sunt cât se poate de interesante. Cei mai dispuşi să facă sex chiar de la prima întâlnire par să fie posesorii de telefoane care folosesc sistemele Android. Mai exact, 62% dintre cei care au astfel de telefoane au făcut cel puţin o dată sex la prima întâlnire, faţă de 57% dintre cei cu iPhone şi daor 48% dintre cei cu BlackBerry.
Dacă cei cu telefoane Android sunt dispuşi să se avânte într-o aventură de-o singură noapte, nici cei cu BlackBerry nu sunt mai liniştiţi. Conform studiului, aceştia consumă mult alcool, fapt ce le afectează sănătatea şi implicit viaţa sexuală, însă îi şi expune riscului de a “călca strâmb" dacă ar fi implicaţi într-o relaţie, tocmai din cauza consumului de băuturi bahice.
Dintre toţi, cei mai bine stau utilizatorii de iPhone, cei mai mulţi dintre ei declarând că sunt îndrăgostiţi, au o relaţie stabilă şi o viaţă sexuală normală.