La câțiva kilometri de Satul-cu-10-familii Casian, izbucnește mânăstirea. De fapt, mai întâi țâșnesc spre văzduh, eolienele, asistând cu milă și oarece mirare, viermuiala de jos. Departe, la baza lor, se agită multicolor vizitatorii sfintelor lăcașuri, cu mașinile lor scumpe, cu mărunțișul din portofele alimentând dorințele de purificare, cu busuiocul, lumânările și psalmii îngânați bălos, pe sub nas. Când și când, mareea de vizitatori este despicată de corăbii înalte și negre: sunt călugării turnați în sutanele lor întunecate, care încearcă o nouă zi să-l ajungă pe Dumnezeu din urmă.

Când nu e asfaltat, drumul spre mânăstirea Casian (50 km de municipiul Constanţa) este prăfos- din pământ roșu, încercuit de o stepă țepoasă, în care demult, până la afirmarea creștinismului, vor fi stat ascunși zeii păgâni dobrogeni. Sosim odată cu praful și intrăm pe sub arcadele de lemn prețios. E lungă curtea mânăstirii Casian, ba e lată, iar lumea se mișcă parcă aiurită între clădirea chiliilor, biserică, magazii bateria de eoliene, bazinul imens de apă și micul magazin de odoare bisericești.

Aparent, caută cu toții câte ceva, dar altfel, e vizibil că atenția multora a rămas în urmă, dincolo de limitele mânăstirii: au închis gazele la apartamentul din București, nu i-a inundat iar vecinul de la 3, ar merge oferit un folos necuvenit pentru concursul de angajare la Inspectoratul Situațiilor de Urgență, s-au interzis oare tarabele cu etnobotanice din Constanța sau Bucureşti? Într-un colț, o rulotă părăsită oferă din geam gogoși și „ceai fresh” la 1 leu bucata.

Cafeaua costă 2 lei- probabil că întreprinzătorii au aflat în timp util că drumul cafelei spre Europa a fost mai lung. Simbolistica salvării spirituale este completată și aici cu bârfa ludic-laică: două babe sprijină un perete aflat în construcție și dezbat o moștenire. „Vrea și ăla, și ăla, până și Lucica s-a în