Mesajul a fost trimis. Multumesc!

India, supărată pe Marea Britanie, care insistă să le trimită “bani de alune”

Publicat in Adevarul, duminică 5 februarie 2012 ·

Ministrul indian de Finanţe a declarat că ţara sa nu mai cere şi nu mai are nevoie de ajutorul financiar trimis de Marea Britanie, ajutor pe care l-a calificat drept "bani de alune".

Pranab Mukherjee (ministru de Finanţe) şi alţi miniştri indieni au încercat de mai multe ori să scape de ajutorul financiar extern oferit de fostul său stat suveran. Oficialii indieni se simt jigniţi de acest ajutor, mai ales că economia duduie, scrie "Sunday Telegraph". India are un ritm de creştere economică de 10% pe an şi previziunile arată că peste zece ani va avea o economie mai mare decât a Regatului Unit.

Marea Britanie a implorat însă India să nu renunţe încă şi să ia banii.

Dezvăluirea măreşte controversele într-un context deja sensibil în care presa, opoziţia şi publicul acuză guvernul Majestăţii sale că da prea mulţi bani ca ajutor extern şi că, după ce că dă aceşti bani, recent, un contract militar i-a fost suflat Marii Britanii de către Franţa. India a respins săptămâna trecută oferta de a cumpăra avioane Typhoon (britanice), preferând avioane Rafale (de producţie franceză). Contractul valora 6,3 miliarde de lire sterline. Minitrul britanic pentru Dezvoltare, Andrew Mitchell, a explicat că ajutorul financiar era oferit de Marea Britanie în special "pentru a vinde Typhoon-uri". Se pare că acesta a fost elementul care a declanşat reacţia nervoasă a oficialilor indieni.

"Nu avem nevoie de ajutor", a declarat, în Parlamentul de la New Delhi, ministrul Mukherjee. "Sunt bani de alune comparativ cu bugetul noastru". El a precizat că guverul indian ar dori să renunţe "voluntar" la acest ajutor.

Donează aproape tot ce primeşte

Potrivit unui memorandum obţinut de presă, ministrul indian de Externe, Nirumpama Rao, propune şi el renunţarea la aceşti bani. "India nu ar mai trebui să accepte asistenţă DFID (din partea Departamentului pentru Dezvol

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 26 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 53 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°