Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reforma Europei sau frumoasa fără corp

Publicat in Bursa, luni 6 februarie 2012 ·

În vreme ce un legalism bolnăvicios se manifestă la nivelul Uniunii Europene, afectată deja de mai bine de un deceniu de această maladie - de când Tratatul de la Nisa a înlocuit iniţiativa politică cu metoda interguvernamentală şi redefinirea instituţională - la nivelul statelor membre se practică tactica pământului pârjolit. "Reforma până la capăt" pusă în practică mai întâi în ţări periferice precum România şi Grecia, apoi în tot mai multe ţări membre, de la Spania la Irlanda, până la Portugalia şi Italia, a ajuns şi în inima Europei, în Belgia la sfârşitul anului trecut şi apoi în Franţa unde, deja candidatul Nicolas Sarkozy anunţa într-o emisiune transmisă de opt canale de televiziune, duminică 29 ianuarie, o încercare de a transforma radical finanţele Franţei, adică de a distruge sistemul social francez. Şi asta în timp ce discuţiile privind eşecul ultra-capitalismului ajungeau să ocupe zile la rând paginile din Financial Times.

"Reformele" trebuie făcute repede, ca un război fulger, astfel încât să nu se mai poată reveni la situaţia anterioară. O stranie similitudine poate fi remarcată între toate aceste "reforme": ele vizează în acelaşi fel, dar în condiţii cât se poate de diferite, să conducă la statul minimal care să nu se mai "îndatoreze iraţional". Şi totuşi, cum se poate răs-punde la întrebarea-manifest publicată la începutul acestui an (pe 2 ianuarie) în Le Monde de Michel Rocard şi Pierre Larrouturou: "de ce statele trebuie să plătească de 600 de ori mai mult decât băncile?". Altfel spus, cum se poate ca simplii cetăţeni să fie afectaţi de austeritatea bugetară, iar sistemul financiar să fie nu doar protejat, ci de-a dreptul favorizat? Totul pleca de la o relatare Reuters conform căreia rezerva federală americană a împrumutat în secret băncile în dificultate cu suma de 1200 miliarde de dolari cu dobânda incredibilă de 0,01%. Însă statele în dific

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 3 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 7 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 4 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 5 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 10 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 5 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°