Reprezentaţia operei Rienzi, preferata lui Hitler, a fost amânată cu o zi, după ce, iniţial, fusese programată pe 20 aprilie.
Deutsche Oper, cea mai mare operă din Berlin, a dorit ca Rienzi, compusă de Richard Wagner, să fie jucată pe 20 aprilie anul acesta, informează Daily Mail, citat de Mediafax. Motivul a fost că această dată reprezenta aniversarea a 100 de ani de existenţă a Deutsche Oper.
Un articol al ziarului Die Welt a atras atenţia asupra faptului că Rienzi va fi jucată pe scena Deutsche Oper chiar de ziua lui Hitler (n.r. – tot 20 aprilie), organizatorii luând decizia de a muta premiera pe 21 aprilie.
“Staff-ul a susţinut, în timpul consultărilor pe care le-a avut, că din motive personale premiera acestei opere nu poate fi ţinută în seara respectivă”, a informat Deutsche Oper.
Adolf Hitler era un mare admirator al lui Richard Wagner şi în special al acestei lucrări, Rienzi, care l-a impresionat pe liderul nazist încă de pe vremea în care era adolescent. Hitler a cerut special manuscrisul lucrării la aniversarea a 50 de ani de la naştere. Manuscrisul a fost găsită în buncărul dictatorului nazist după sinuciderea acestuia.
Reprezentaţia operei Rienzi, preferata lui Hitler, a fost amânată cu o zi, după ce, iniţial, fusese programată pe 20 aprilie.
Deutsche Oper, cea mai mare operă din Berlin, a dorit ca Rienzi, compusă de Richard Wagner, să fie jucată pe 20 aprilie anul acesta, informează Daily Mail, citat de Mediafax. Motivul a fost că această dată reprezenta aniversarea a 100 de ani de existenţă a Deutsche Oper.
Un articol al ziarului Die Welt a atras atenţia asupra faptului că Rienzi va fi jucată pe scena Deutsche Oper chiar de ziua lui Hitler (n.r. – tot 20 aprilie), organizatorii luând decizia de a muta premiera pe 21 aprilie.
“Staff-ul a susţinut, în timpul consultărilor pe care le-a avut, că din