Misiunea Comisiei Europene si FMI au revizuit în scădere prognoza de crestere economică pentru România în 2012, de la 1,8%-2,3% la 1,5%-2%. Expertii Fondului Monetar International vor recomanda la finele lunii martie Consiliului Director aprobarea următoarei tranşe, de 505 milioane de euro, din acordul stand-by.
Tintele cantitative au fost îndeplinite, spune şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks. "La nivel de experţi am ajuns la un acord. Toate ţintele cantitative au fost îndeplinite şi am ajuns şi la un acord în privinţa politicilor viitoare. Estimăm şedinţa board-ului la finele lunii martie", precizează el.
"De la ultima vizită, evoluţiile macroeconomice au fost mai bune. Anticipăm că în 2011 creşterea economică a fost de 2,5%, mai mult decât anticipasem, datorită exporturilor mai bune, anului agricol bun şi reluării treptate a cererii interne. Zona euro va intra în recesiune, fapt ce se va reflecta şi în România. Anticipăm pentru 2012 o creştere modestă, de 1,5-2%, situată totuşi peste media din UE", afirmă Jeffrey Franks.
El spune pe de altă parte că societătile de îngrăşăminte fac profituri foarte mari pe baza preţului extrem de redus la gaze, România exportând practic gaze la un preţ foarte mic, situaţie aberantă, în opinia şeful misiunii FMI în România. "Când ajustaţi preţurile şi le dereglementaţi, daţi posibilitatea să se facă investiţii. România are nevoie de investiţii. E aberant să daţi gaze ieftin la companiile de îngrăşăminte. Companiile de îngrăşăminte fac profituri foarte mari, pe baza preţului extrem de redus la gaze", explică Jeffrey Franks.
În opinia șefului delegatiei FMI, contractele bilaterale pentru energie, negociate direct si de care beneficiază doar anumite grupuri pe cheltuiala populaţiei ar trebui încetate imediat: "Contractele bilaterale ce creează un cadru inechitabil şi de care beneficiază numai anumite grup