Lucrările de acoperire a pârâului Cujedi au fost sistate complet, iar la pasajul subteran auto de la lângă Turnul lui Ștefan activitatea este redusă la minim.
Utilajele folosite pentru lucrarea de amenajarea urbanistică din zona pârâului Cuejdi sunt părăsite în albie, sub ninsoarea abundentă care a căzut în ultimele zile. Muncitorii au mai lucrat la începutul săptămânii trecute, dar, de la 1 februarie, șantierul a fost închis oficial.
„Lucrarea este realizată la parametri fizic și valoric în proporție de 40-50%. Din cauza intemperiilor am dispus sistarea oricăror activități de la 1 februarie, urmând ca activitatea să fie reluată după ce vremea o va permite. Prioritar este ca în termen de o lună de la reluarea activității să fie dat în funcțiune podul care permite și traficul auto peste Cuejdi", a spus Bogdan Pușcașu, city managerul municipiului Piatra Neamț.
Proiectul de pe Cuejdi, în valoare de peste 28 de milioane de lei, se realizează în proporție de 98% cu fonduri europene nerambursabile. Acesta prevede, pe lângă un pod care să permită circulația auto peste pârâul Cuejdi, amenajarea a trei sectoare de traversări cu dale de beton unde vor fi amenajate parcări și spații urbane.
Click pe poze pentru fotogalerie
La cel de-al doilea șantier deschis în centrul orașului, respectiv pasajul auto subteran de lângă Turnul lui Ștefan, activitatea se rezumă la lucrări cu prefabricate din beton ce sunt montate în zona pasajului.
„Stadiile fizice și valorice de realizare a lucrării sunt între 25 și 30%, iar prioritar este să redeschidem circulația rutieră pe strada Ștefan cel Mare", a mai spus administratorul public al municipiului.
Proiectul de amenajare de la Curtea Domnească este în valoare de 23 milioane de lei, finanțat din fonduri europene.