Emil Boc a fost prim-ministru din decembrie 2008 şi până în februarie 2010, el supravieţuind în faţa a zece moţiuni de cenzură, inclusiv uneia adoptate de Parlament, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2009, dar a depus mandatul guvernului său pe fondul nemulţumirilor din partid şi a protestelor de stradă.

22 decembrie 2008: Guvernul Boc primeşte votul de învestitură din partea Parlamentului cu susţinerea PSD şi PC.

29 septembrie 2009: Premierul Emil Boc l-a demis pe ministrul de Interne din partea PSD, Dan Nica, după ce acesta a făcut o declaraţie şocantă, prin care sugera intenţia PDL de a frauda alegerile. În urma deciziei de revocare a lui Nica, miniştrii PSD au demisionat în bloc.

13 octombrie 2009: Guvernul Boc a fost demis în urma depunerii moţiunii „11 împotriva României", iniţiată de PNL şi UDMR. Guvernul Boc a funcţionat, însă, în continuare, interimar, pentru că Parlamentul nu a votat un nou Executiv.

23 decembrie 2009: După ce Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat ca preşedinte, el l-a propus, din nou, premier pe Emil Boc. Traian Băsescu a mediat o discuţie cu UDMR, minorităţile naţionale şi grupul parlamentarilor independenţi. Astfel, Emil Boc a fost votat de Parlament pentru un nou mandat de premier.

6 mai 2010: Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului reducerea cheltuielilor bugetare, a anunţat pachetul de măsuri de austeritate pentru echilibrarea bugetului - reducerea salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15%.

15 iunie 2010: Premierul Emil Boc şi-a angajat răspunderea pentru măsurile cerute de Traian Băsescu. Opoziţia a depus moţiune de cenzură şi a contestat constituţionalitatea legii. Moţiunea a fost respinsă, însă CC a declarat neconstituţională prevederea modificării cuantumului pensiilor. Pentru a compensa, Guvernul a crescut cu 5 procente Taxa pe Valoare Adăugată, printr-o ordonanţă de urg