Lucas Papademos, premierul Greciei, a obținut asentimentul general al clasei politice asupra măsurilor de austeritate bugetară cerute de către creditorii internaționali pentru activarea noului pachet de salvare în valoare de 130 de miliarde de euro. Cu toate acestea, există, în continuare, temeri, că detaliile acestui program vor provoca un nou impas politic.
Liderii celor trei partide politice care susțin guvernul interimar al lui Lucas Papademos au căzut de acord, în urma unei întrevederi de cinci ore, cu planurile de măsuri de austeritate în vederea unei reduceri a deficitului bugetar cu încă 1,5% din PIB, conform unui comunicat electronic al guvernului de la Atena, preluat de agenția de știri Bloomberg. Cei patru au stabilit și cadrul procesului de recapitalizare a băncilor, asigurând viabilitatea fondurilor de pensii precum și măsuri de reducere a costurilor salariale și non-salariale pentru a crește competitivitatea economiei.
Acordul reprezintă un pas înainte în cadrul negocierilor tensionate dintre guvernul tehnocrat și partidele politice. Lucas Papademos încearcă să obțină asentimentul clasei politice asupra unui plan care se află în dezbatere din iulie, anul trecut, aceste negocieri desfășurându-se în paralel cu cele dintre oficialii guvernamentali și reprezentanții creditorilor privați asupra restructurării datoriei Greciei.
Papademos se va întâlni astăzi cu liderii celor trei partide pentru a discuta detaliile acestui program de măsuri după ce a impus un termen limită pentru definitivarea acestui proces, termen care expiră la 11:00, ora Atenei. Antonis Samaras, președintele partidului Noua Democrație, a declarat că el se va opune unor măsuri impuse de către „troica creditorilor internaționali”.
Îngrijorările lui Samaras
„Aceste măsuri ne obligă să ne afundăm și mai mult în recesiune, lucru pe care țara nu-l mai po