Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: ”Este plecarea celui mai incompetent Guvern din istoria României. Un prim pas către soluţionarea crizei politice”

Publicat in Adevarul, luni 6 februarie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că demisia Guvernului Emil Boc reprezintă un prim pas către soluţionarea crizei politice, el apreciind că astfel se deschide calea către declanşarea alegerilor anticipate parlamentare.

"Plecarea Guvernului Boc e un prim pas către soluţionarea crizei politice. Este deschiderea drumului către alegeri anticipate, este singura formulă democratică, solidă, pentru reaşezarea vieţii politice româneşti pe un făgaş normal", a spus Antonescu.

În opinia sa, demisia Guvernului Boc e un fapt bun pentru România.

"Demisia Guvernului Boc este un fapt bun pentru România. Este o victorie a tuturor celor care de la începutul anului au protestat cerând o schimbare politică majoră. Este plecarea celui mai incompetent, mai corupt, mai mincinos Guvern din istoria României, cel puţin de după 1989", a spus Antonescu.

Liderul PNL a mai arătat că, odată cu demisia Guvernului Boc, se arată că opoziţia politică, respectiv USL, a avut dreptate când a înaintat diversele moţiuni de cenzură şi a încercat să blocheze angajările de răpundere.

"Mai sunt doi paşi care ar trebui împliniţi pentru ca România să aibă şansa unei noi şi legitime conduceri politice: demisia lui Traian Băsescu şi alegeri anticipate. Cu demisia lui Emil Boc se deschide calea procesului de alegeri anicipate parlamentare care s-ar putea desfăşura până la sfârşitul primăverii", a spus Antonescu, el precizând că acesta este şi mesajul cu care liderii USL se vor prezenta la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Traian Băsescu.

Citește și:

DEZBATERE ADEVARUL.RO: Ce fel de prim-ministru are nevoie România, după plecarea lui Boc: tehnocrat sau om politic?

Cine l-a dat jos pe Boc? Și cine vine din urmă?

Boc, al şaptelea premier european dărâmat de criză

Ce fel de prim-ministru are nevoie România, după pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 13 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi / Nu s-au găsit persoane în centrul comercial / Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 29 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, fiind intubate. Una dintre victime

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 2 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Financial Times: Comisia Europeană va recomanda „în această lună” începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

G4Media acum 3 ore
Comisia Europeană ar urma să recomande în „această lună” începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina și Republica Moldova, relatează Sky News. Acest lucru face parte dintr-o încercare de a semnala sprijinul pentru Kiev înainte ca Ungaria să p

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum o ora
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 44 minute
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 3 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 2 ore
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

[P] Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. Duminică, votați cu inima!

HotNews acum 21 minute
Dragi români, Nicolae CiucăFoto: PNL Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie și respect - pentru țara noastră și pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în fața unei de

Încrederea ucrainenilor în Zelenski, la cel mai scăzut nivel după începerea războiului. Sondaj

HotNews acum 41 minute
Aproape 60% dintre ucraineni au în continuare încredere în președintele Volodimir Zelenski după mai mult de doi ani de război, însă acest indicator este la cel mai scăzut nivel din februarie 2022 încoace, iar simpatia pentru liderul de la Kiev este

Și-a spălat covoarele în cea mai nouă arteziană din municipiul Arad / O femeie a fost amendată cu 400 de lei și a fost obligată să curețe zona

G4Media acum 44 minute
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă, vineri, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public, transmi

Vremea

București
acum

33°
vin.

20°/33°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°