Un zâmbet pe care şi l-au aruncat Angel Merkel şi Nicolas Sarkozy, întrebaţi despre şansele lui Silvio Berlusconi de a pune în aplicare reformele promise, a dus la căderea celul mai longeviv premier italian de după război.

O declarație privind organizarea unui referendum, urmată de o chemare la ordine de către colegii șefi de guverne din Uniunea Europeană l-au scos din joc pe George Papandreu. În Spania Portugalia și Irlanda, guvernele au fost schimbate la urne, de alegători nemulțumiți. Dar criza continuă să facă victime și în 2012.

În România, guvernul a căzut ca urmare a protestelor de stradă, determinate atât de nemulțumirile economice cât mai ales de lipsa dialogului politic și de comportamentul discreționar și arogant al guvernanților. Pierderile de venituri și de locuri de muncă au nemulțumit, adâncirea prăpastiei sociale și corupția la vârf au enervat de-a dreptul.

Cine spune că protestul de stradă nu duce nicăieri este contrazis de realitatea românească de azi. Agenda politicienilor a fost răsturnată: legea sănătății a fost retrasă, Curtea Constituțională a respins comasarea alegerilor, guvernul Boc a plecat, după ce sacrificarea ritualică a ministrului Teodor Baconschi nu a avut efectul dorit.

Căderea guvernului este ultima victorie a străzii. Aceasta ne-a arătat pentru prima dată un președinte descumpănit și a pus în fața partidului de guvernământ oglinda realității.

Ce se va întâmpla acum? Om politic sau tehnocrat? Întrebarea este pe buzele tuturor.

Dar întrebarea ar trebui pusă altfel: om al partidului de guvernământ acceptat de coaliție sau o variantă de încredere pentru toate forțele politice?

Să nu uităm că noul guvern va avea un mandat limitat: gestionarea afacerilor curente și, mai ales, organizarea alegerilor.

Vor înțelege partidul de guvernământ și președintele să dea țării soluția unui arb