Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2.700 de şcoli sunt închise astăzi

Publicat in Click, luni 6 februarie 2012 ·

Aproximativ 2.700 de unităţi de învăţământ din toată ţara vor fi închise astăzi din cauza condiţiilor meteorologice neprielnice, informează Ministerul Educaţiei.

După ce a centralizat informaţiile furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, Ministerul Educaţiei a anunţat că doar în 16 judeţe din ţară urmează să funcţioneze toate unităţile şcolare. În celelalte judeţe, situaţia se prezintă astfel: 12 inspectorate şcolare judeţene au raportat suspendarea cursurilor în mai puţin de 10 unităţi de învăţământ, în timp ce alte 14 judeţe înregistrează mai mult de 10 unităţi şcolare.

Potrivit unui comunicat de presă emis ieri seară, inspectoratele şcolare din trei judeţe au luat decizia suspendării cursurilor în toate unităţile de învăţământ. Este vorba de judeţele Vrancea, Olt şi Ialomiţa.

În județul Buzău, vor fi închise toate unitățile de învățământ în afara grădinițelor și școlilor generale din municipiul Buzău.

În judeţele Iaşi, Botoşani şi Galaţi toate şcolile din mediul rural vor închise astăzi.

În judeţul Calaraşi, vor funcţiona şcolile din Călăraşi, Lehliu Gară, Olteniţa, Fundulea şi Budeşti.

Reprezentanţii ministerului au cerut directorilor şcolilor deschise astăzi să ia legătura cu părinţii elevilor care vor absenta la prima oară, pentru a se asigura că aceştia nu sunt pierduţi pe drumuri.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat inspectorilor şcolari generali să ia toate măsurile care se impun pentru siguranţa şi confortul elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, se mai arată în comunicat.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Vagonul unui tren cu 7 călători a deraiat în Timiș. Trafic feroviar oprit între Timișoara și Arad

Ziare.com acum o ora
Un vagon al trenului de călători R 2601 a deraiat, joi, 19 septembrie, după gararea în staţia Şag, judeţul Timiş, astfel că traficul feroviar este oprit între Timişoara Nord şi Arad. Şapte trenuri de călători staţionează în gări adiacente. Accidentu

Accident grav între un tramvai și un autoturism în Bucureşti. Maşina a fost ruptă în două, iar şoferul a murit

Libertatea acum 2 ore
Un şofer a murit, joi dimineaţă, în Capitală, după ce maşina în care se afla a intrat în coliziune cu un tramvai. În urma impactului, autovehiculul a fost aproape rupt în două, iar şoferul a murit. Circulaţia mai multor linii de tramvai a fost bloca

Angajații de la Tesla, SpaceX şi X donează pentru Kamala Harris, iar Elon Musk îl ajută pe Trump. Câți bani au primit cei doi candidați

Ziare.com acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk îl susţine pe fostul preşedinte republican Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, dar angajaţii colecţiei sale de companii donează în mare parte rivalei democrate a lui Trump, Kamala Harris, relatează Reuters. Lucrătorii de la

Incendiu de amploare la o fabrică de sicrie din Bihor

Mediafax acum 2 ore
Pompierii militari din Oradea intervin pentru lichidarea unui incendiu la o hală de producţie sicrie din localitatea Valea Mare de Criş. La sosirea primelor echipaje, flăcările se manifestau violent, alimentate de cantitatea mare de materiale combus

PSD discută luni despre proiectul de lege care să-i permită lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

HotNews acum 2 ore
PSD a anunţat că va convoca, luni, Biroul Permanent Naţional, în cadrul căruia se va discuta printre altele și despre proiectul de lege depus de PNL care i-ar permite preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din acest an,

SUA afirmă că Iranul a furat documente din campania lui Trump şi le-a trimis echipei lui Biden

Mediafax acum 4 ore
Hackeri iranieni au trimis e-mailuri care conţineau extrase furate din documentele interne ale campaniei lui Donald Trump unor persoane din echipa lui Joe Biden înainte ca acesta să se retragă din cursă, scrie Deusche Welle. Anunţul a fost făcut mie

CSAT, convocat de Klaus Iohannis. Înzestrarea Armatei și războiul din Ucraina, pe agendă

HotNews acum 3 ore
O şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocată de preşedintele Klaus Iohannis, va avea loc joi de la ora 13, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi

Explozii de walkie-talkie în Liban - Producătorul japonez afirmă că aparatele sale nu au mai fost produse de "aproximativ zece ani"

News.ro acum 3 ore
Producătorul japonez Icom a declarat joi că a încetat să producă "în urmă cu aproximativ zece ani" walkie-talkie-urile suspectate că au explodat miercuri în Liban, ucigând membri ai Hezbollah, care a acuzat Israelul că le-a pus capcane, potrivit AFP

Trump spune că „probabil” se va întâlni cu Zelenski săptămâna viitoare, în SUA

Mediafax acum 4 ore
„Probabil, da”, a spus Trump ca răspuns la o întrebare a unui reporter despre dacă se va întâlni cu liderul ucrainean. Donald Trump nu a oferit mai multe detalii. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va adresa marţi, 24 septembrie, Consiliu

Alertă meteo! Se strică vremea la Constanța! Avertizări Cod Galben de ploi și vânt emise de ANM

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi avertizări meteo Cod Galben ce vizează județele Constanța și Tulcea. Potrivit ANM, în intervalul 19 septembrie, ora 10.00 – 19 septembrie, ora 21.00 este în vigoare o avertizare Cod Galben de av

Vremea

București
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°