În aprilie 1954, Nicolae Ceauşescu a fost ales membru al Secretariatului CC al PCR. El ocupa treapta a doua în ierarhia puterii. Din vârfurile ei n-a mai ieşit decât după trei decenii şi jumătate, cu picioarele înainte.

Dispariţia lui Stalin în martie 1953 a reprezentat un şoc pentru lumea comunistă. Liderii ţărilor-satelit Moscovei, trimişi sau avizaţi de dictatorul sovietic, se simţeau acum ameninţaţi. Reforme în forţă începuse la Moscova însuşi Beria. Nici până în ziua de azi nu se ştie precis cum au scăpat ceilalţi tovarăşi ai săi de el, dar au făcut-o repede. La Kremlin se luptau între ei, pentru putere, componenţii Biroului Politic. Hruşciov, Malenkov, Molotov, Kaganovici atrăgeau în disputele lor „fracţii" diverse din conducerile sateliţilor URSS. Vântul schimbării a generat revolte în Ungaria şi Polonia şi mişcări în conducerile partidelor comuniste.

La Bucureşti, semnele fenomenului ce va fi numit mai târziu „destalinizare" se lăsau aşteptate. Gheorghiu-Dej a decis închiderea Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a purces la întinerirea „conducerii colective". A fost şansa lui Nicolae Ceauşescu. Moştenirea lui Stalin s-a lăsat cu câştig pentru el. Se poate spune că a chefuit la pomana lui Stalin!

Secretar în CC şi supleant al Biroului politic

Ce mişcări pregăteau comuniştii români pentru a ţine pasul cu noile teorii ale Moscovei? Gheorghe Gheorghiu-Dej era lider al partidului din octombrie 1945. Putea fi făcut responsabil de toate relele „dictaturii proletariatului". Spre deosebire, spre exemplu, de liderul maghiar Rakosy, trimis de Stalin din URSS să conducă Ungaria ca stalinist get-beget, Dej avea atuul de „pământean". Nu venise, adică, de la Moscova să conducă ţara, ci ieşise direct din „închisorile burghezo-moşierimii române".

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a aliniat strategic noilor teorii despre conducere ale foştilor tovarăşi ai lui