Succesul remarcabil obţinut de România în atragerea celor 1,5 miliarde de dolari de pe Wall Street indică încrederea investitorilor de portofoliu şi al fondurilor de investiţii în ratingul nostru suveran, însă este umbrit de perspectiva accentuării datoriei externe şi al vârfurilor de plată viitoare, au afirmat oamenii de afaceri prezenţi la conferinţa „România în 2012: Perspective economice" organizată de Medien Conferences.
„Perspectivele economice locale, inclusiv din domeniul agriculturii româneşti, sunt influenţate de situaţia pe plan mondial. Cea mai mare provocare este sustenabilitatea producţiei, confruntată de la an la an cu o creştere a cererii de alimente şi o volatilitate crescută a preţului alimentelor", spune Tanczos Barna, secretar de stat în Ministerul Agriculturii (MADR).
Tanczos Barna admite că micii fermieri au nevoie de ajutor, şi susţine că MADR pregăteşte atât înlocuirea fostului sistem de rentă viageră - considerat de Uniunea Europeană ajutor de stat- cu o nouă măsură de sprijin, cât şi realocarea fondurilor fostului Program Naţional de Dezvoltare Rurală, prin negocieri ce vor avea loc la Bruxelles la mijlocul acestei luni.
„Nu există o credibilitate a fermierilor mici în faţa băncilor, care orientează creditarea către fermele mari...MADR lucrează în 2012 la crearea unor noi scheme de ajutor", afirmă Tanczos Barna.
Sectorul agricol şi al co-finanţării proiectelor bazate pe fonduri europene au înregistrat cea mai importantă dinamică din segmentul creditării bancare în ultimul an, susţine, la rândul său, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea.
„Comunitatea bancară românească trece printr-un moment de cotitură în ceea ce priveşte activitatea de creditare. Când spun acest lucru, mă refer la faptul că abia de ieri (n.r. 1 februarie) a intrat în vigoare noul regula