La noi… la noi nu mai e nici industrie, nici agricultură şi nici ”codri verzi de brad”. Mă rog, chiar dacă mai sunt ceva codri netăiaţi, ei nu ne mai aparţin nouă. Noi avem doar datorii de plătit. Adică 4.800 de dolari cap de locuitor care respiră cu nesaţ aerul patriei. Şi asta până acum. Ce-o mai fi de acum încolo, vom vedea. Oricum, e mai bine ca-n Siria. A spus-o recent – şi trebuie să-l credem – dar deloc inspirat, ”Marele Licurici”, prin vocea lui Mark H. Gitenstein. Cel venit de pe Potomac, ca ambasador al SUA la Bucureşti, în locul prea puţin regretatului Nicholas Taubman, un alt ambasador, cu comportament de gauleiter într-o ţară supusă. Zisa lui Gitenstein – „Simplul fapt că românii pot protesta fără teama de a fi împuşcaţi e un progres” – e o jignire pentru cei ce demonstrează în stradă, dar şi un sprijin public (pe lângă cel tacit) acordat celor care (încă) mai guvernează România aşa după cum îi taie capul.
Cu alte cuvinte, noi românii, nu putem aspira – şi probabil nici nu merităm – la un nivel mai înalt al democraţiei, mai presus decât cel din Ghana, Botswana, Trinidad Tobago sau Insulele Capului Verde. Desigur, probabil că merităm aceste aprecieri, având în vedere că în ultimii 20 de ani, am făcut atât de puţin pentru a păstra ceea ce câştigasem pe merit şi ceea ce înseamnă cu adevărat conceptul de ”democraţie”. Cu o clasă politică incapabilă să înţeleagă care este interesul naţional, oscilând mereu între Est şi Vest, dispusă la orice compromisuri posibile şi imposibile, am făcut paşi serioşi spre o dictatură reală. Care se poate instala oricând.
La adăpostul bulanului, scutului, gazelor lacrimogene şi gloanţelor de cauciuc, cu amploiaţii şi sinecuriştii din teritoriu, fidelizaţi prin funcţiile cu care au fost ”căftăniţi”, este posibil orice abuz. Sub ”ochii blânzi şi umezi” ai celor care se pretind a fi cei mai mari democraţi ai lumii
