Băsescu conduce România prin servicii. Unul dintre marile secrete ale României, atât de secret încât a ajuns să-l ştie toată lumea, primeşte, din această seară, statut de secret premier. Gestul d-lui Băsescu de a-l pune prim ministru pe şeful Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, îmi confirmă că trăim în ţara umorului negru. Cu o plăcere aproape sadică, preşedintele Băsescu aruncă un şef de servicii la înaintare, conştient de impactul "emoţional" pe care propunerea sa o va avea în rândul populaţiei. Este o sfidare inutilă a celor care-l acuză că guvernează prin intermediul serviciilor, este un joc absurd al unui "war junkie", un tip de dependent de adrenalină care-şi găseşte alinarea doar în mijlocul războiului politic. Şi, nu în ultimul rând, este sacrificarea aiurea a unui tânăr profesionist care n-avea nevoie de această avansare taman în momentul în care corabia ia apă prin toate încheieturile.
Nu spun că dl. Ungureanu nu s-ar califica pentru funcţia de premier. De fapt discreţia - principala sa calitate, cu adevărat preţioasă în ţara oamenilor care vorbesc mult - l-ar califica pentru orice fel de poziţie în stat. Mi se pare mult mai de încredere un om care vorbeşte puţin ("tace şi face", cum sună o vorbă populară) decât unul lovit de limbariţă. Nu-mi amintesc să fi călcat vreodată strâmb, nici când a fost şef la SIE, nici când a fost titular la Externe din partea PNL.
Dar, după această înaintare, dl. Ungureanu nu va fi judecat de nimeni aşa cum ar fi normal, prin prisma competenţelor sale, ci din punctul de vedere al apartenenţei sale la casta "băieţilor cu ochi albaştri" despre care preşedintele Traian Băsescu are amintiri atât de duioase. Nu va conta faptul că dl. Ungureanu a condus SIE, şi nu Securitatea, nu va conta că SIE are în zilele noastre alţi ochi decât poliţia comunistă a lui Nicolae Ceauşescu. Singurul lucru care s
