Coasta de Fildeş, Zambia, Mali şi Ghana sunt cele patru echipe care au rămas în cursă pentru cucerirea trofeului la Cupa Africii, competiţie care se desfăşoară în Gabon şi Guinea Ecuatorială.
Primele meciuri din sferturile de finală au avut loc sâmbătă, când Zambia şi Coasta de Fildeş s-au impus cu acelaşi scor, 3-0, în faţa Sudanului, respectiv a Guineii Ecuatoriale.
Mult mai echilibrate au fost partidele desfăşurate duminică. La Libreville, Gabon şi Mali au încheiat la egalitate după 120 de minute, scor 1-1, gazdele deschizând scorul prin Mouloungui, dar fiind egalate în minutul 84, în urma golului marcat de Diabete.
La loviturile de departajare, colegul lui Bănel Nicoliţă de la St. Etienne, Pierre-Emerick Aubameyang, a fost singurul care a ratat, în timp ce mijlocaşul Barcelonei, Seydou Keita, a adus victoria celor din Mali cu 5-4.
Într-un alt meci, disputat la Franceville, Ghana a învins cu 2-1 după prelungiri echipa Tunisiei. John Mensah a deschis scorul pentru „stelele negre, pentru ca Sabeur Khalifa să egaleze înainte de pauză.
Până la finalul celor 90 de minute regulamentare, nici una dintre echipe nu a mai reuşit să înscrie, astfel că s-a intrat în prelungiri, unde Andre Ayew a profitat de o greşeală a portarului Aymen Mahtlouthi şi să marcheze golul calificării pentru Ghana.
În semifinale, care vor avea loc miercuri, la Bata şi Libreville, Zambia va juca împotriva Ghanei, iar Mali va întâlni Coasta de Fildeş.
Coasta de Fildeş, Zambia, Mali şi Ghana sunt cele patru echipe care au rămas în cursă pentru cucerirea trofeului la Cupa Africii, competiţie care se desfăşoară în Gabon şi Guinea Ecuatorială.
Primele meciuri din sferturile de finală au avut loc sâmbătă, când Zambia şi Coasta de Fildeş s-au impus cu acelaşi scor, 3-0, în faţa Sudanului, respectiv a Guineii Ec