Autorităţile judeţene au anunţat că în Gorj nu sunt drumuri blocate, însă, există localităţi care au probleme cu alimentarea cu energie electrică. Mai exact, în satele Vaidei şi Curpen, din comuna Stăneşti, nu există curent electric, deşi echipe ale CEZ Distribuţie au lucrat pentru remedierea situaţiei.
Mai mult, în localităţile Schela şi Drăguţeşti şcolile nu şi-au deschis, în această dimineaţă porţile. La sfârşitul săptămânii trecute, zeci de elevi din Plopşoru, Ţânţăreni şi Săcelu nu au putut ajunge la ore din cauza drumurilor impracticabile, microbuzele rămânând blocate în zăpadă.
În intervalul 5 februarie ora 18.00 – 8 februarie, ora 10.00, judeţul Gorj se află sub atenţionare meteorologică – Cod Portocaliu de ninsoare şi viscol. În perioada menţionată va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, viteza vântului va depăşi la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.