Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Propuneri pentru funcţia de premier: PDL vrea independent tehnocrat, UNPR şi UDMR susţin varianta politică, iar Opoziţia cere anticipate

Publicat in Alba24, luni 6 februarie 2012 ·

Odată cu demisia premierului Emil Boc şi înlocuirea acestuia cu un interimar – Cătălin Predoiu – au apărut variante diferite pentru continuarea guvernării ţării. În timp ce reprezentanţii PDL ar prefera un prim-ministru independent tehnocrat, UDMR şi UNPR susţin numirea politică pe această funcţie, iar membrii Opoziţiei insistă pentru organizarea alegerilor anticipate.

Surse din PDL au declarat pentru Mediafax că Biroul Permanent al partidului a decis să susţină numirea unui premier tehnocrat. O decizie privind noul prim-ministru ar urma să fie luată în orele care urmează, după o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. Acesta a invitat separat partidele politice şi grupurile parlamentare, pentru consultări, începând cu ora 15.00.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a prcizat că este greu de crezut că varianta unui premier tehnocrat va trece de Parlament. În ceea ce priveşte susţinerea variantei politice, acesta a spus că depinde foarte mult de persoana care va fi nominalizată.

“Uniunea Naţională pentru Progresul României susţine formarea rapidă a unui Guvern care să asigure stabilitatea politică şi să ofere un semnal puternic de credibilitate economiei româneşti şi pieţelor externe. UNPR va susţine formula guvernamentală construită pe majoritatea parlamentară existentă, care va respecta principiile responsabilităţii, stabilităţii şi solidarităţii şi care va asigura o bună administrare a ţării”, se arată într-un comunicat al UNPR.

De asemenea, reprezentanţii Opoziţiei vor merge la discuţiile cu preşedintele cu propunerea organizării alegerilor anticipate mai repede de 60 de zile.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=72510

Odată cu demisia premierului Emil Boc şi înlocuirea acestuia cu un interimar – Cătălin Predoiu – au apărut variante diferite pentru continuarea guvernării ţării. În timp ce reprezentanţii PDL ar prefera un

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 26 minute
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum o ora
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 44 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°