După plecarea lui Emil Boc de la Palatul Victoria, varianta preluării cabinetului de un premier independent-tehnocrat este dată ca sigură de democrat-liberali. Problema este însă că cei dintre cei luaţi în calcul până acum, majoritatea au refuzat oferta invocând printre altele perioada scurtă până la alegeri.
Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a fost un nume vehiculat, însă o eventuală nominalizare a sa ar fi ostilizat PSD-ul, care de altfel nu l-a vrut nici măcar în cabinetul din 2009.
Mugur Isărescu, Florin Georgescu, Cristian Popa, toţi de la BNR, au refuzat pe rând propunerile de a prelua mandatul de premier.
Alte variante vehiculate au fost cele ale şefilor SIE şi SRI, Răzvan Mihai Ungureanu, respectiv George Maior, însă, susţin aceleaşi surse, aceştia au refuzat.
Soluţia pe care democraţii o iau în calcul tot mai serios este cea a lui Călin Georgescu, secretar general al Asociaţiei pentru Clubul de la Roma. De altfel, numele său, a fost vehiculat şi anul trecut când s-a discutat despre depunerea mandatului cabinetului.
După plecarea lui Emil Boc de la Palatul Victoria, varianta preluării cabinetului de un premier independent-tehnocrat este dată ca sigură de democrat-liberali. Problema este însă că cei dintre cei luaţi în calcul până acum, majoritatea au refuzat oferta invocând printre altele perioada scurtă până la alegeri.
Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, a fost un nume vehiculat, însă o eventuală nominalizare a sa ar fi ostilizat PSD-ul, care de altfel nu l-a vrut nici măcar în cabinetul din 2009.
Mugur Isărescu, Florin Georgescu, Cristian Popa, toţi de la BNR, au refuzat pe rând propunerile de a prelua mandatul de premier.
Alte variante vehiculate au fost cele ale şefilor SIE şi SRI, Răzvan Mihai Ungureanu, respectiv George Maior, însă, susţin aceleaşi surse, ace