Bursa de la Bucureşti a scăzut ieri cu 1,15%, după ce vineri a atins cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, într-o piaţă în care corecţia a fost determinată în principal de evoluţia burselor vest-europene şi mai puţin de demisia premierului Emil Boc, potrivit unor brokeri.
Piaţa locală a scăzut uşor încă din primele minute ale şedinţei, afectată în principal de corecţiile de pe bursele europene. După anunţul privind demisia premierului Boc, scăderea pieţei locale s-a accentuat uşor. Punctul minim al indicelui general al Bursei, BET-C, a fost atins la puţin timp după ora 12:00, când piaţa era cu 2,4% sub închiderea de vineri.
Ulterior, bursa a revenit spre nivelul de la finalul şedinţei precedente, odată cu o recuperare lentă pe bursele mature. Unii brokeri spun că plecarea lui Boc de la Palatul Victoria nu a avut un impact semnificativ asupra pieţei locale.
"Demisia este o chestiune care ţine de democraţie. Cine se îngrijorează din pricina demisiilor este naiv. Eu nu văd instituţii ori personalităţi de pe scena politică internaţională înspăimântaţi la aflarea acestei veşti. Bineînţeles că se poate şi mai rău, dar trebuie să rămânem optimişti că România poate găsi înlocuitori de calibru atât pentru poziţia de prim-ministru, cât şi pentru cele de miniştri", a declarat directorul de tranzacţionare al EFG Eurobank Securities, Laurenţiu Floroiu, citat de Mediafax.
Pe de altă parte, Alexandru Constantinescu, trader la Swiss Capital, spune că efectele demisiei premierului au fost atenuate de investitorii care au început să cumpere, încercând să profite de scăderea pieţei.
"Ştirile sunt întotdeauna asimilate de piaţă în funcţie de sentimentul din acel moment. Când ne aflăm într-o perioadă de creşteri prelungite, în care cumpărătorii sunt mai agresivi, iar speculatorii sunt tentaţi să reintre în piaţă foarte rapid, bursa nu reacţionează fo