Amelia Bănică (Baciu) este profesoara care ocupă poziţia a treia în campania „Profesorii cu care Baia Mare se mândreşte". Băimăreanca şi-a dedicat ultimii 15 ani tinerilor, şi îndrumării acestora pe drumul care şi-l doresc cu adevărat. Amelia Bănică este profesoară de psihologie la Liceul de Artă din Baia Mare.
A ştiut dintotdeauna că vrea să fie profesoară şi visul său a devenit realitate. „De la patru ani mă jucam cu cataloagele. Aveam cinci membrii din familie care lucrau în învăţământ şi inevitabil asta mi-am dorit să fac şi eu. Şcoala generală, liceul şi prima facultate le-am făcut în Piteşti pentru că eu m-am născut în Râmnicu Vâlcea", povesteşte profesoara.
După ce a terminat Politehnica în Piteşti, Amelia Baciu a predat câţiva ani materia de specialitate, însă a ştiut tot timpul că îşi doreşte să lucreze mai mult cu copiii. După mai mulţi ani petrecuţi la Inspectoratul Şcolar Judeţean, la îndemnul fiului ei, Amlia Bănică s-a decis să urmeze cursurile Facultăţii de Ştiinţe Socio Umane-Psihologie, materie pe care o predă din 2008 la Liceul de Artă din Baia Mare. „Fiul meu a terminat la acest liceu şi de multe ori mi-a spus că ar fi foarte bine dacă aş putea să-i îndrum şi pe colegii săi pe un drum mai bun. Mi-a plăcut tot timpul să ascult problemele copiilor şi să încerc să-i ajut. Mai mult, această materie îţi oferă şi o satisfacţie interioară inexplicabilă. Nimic nu se compară cu bucuria pe care o simţi când poţi să ajuţi un elev la nevoie", mai spune profesoara.
Crede că pshilogia nu este înţeleasă cum ar trebui
Nu consideră că materia pe care o predă este cea mai importantă, însă face parte din acele materii care nu ar trebui să lipsească din orarul tinerilor. „Pshologia ajută elevii să se cunoască, să se accepte aşa cum sunt, să-şi dorească mai mult, să ştie cum se aleg deciziile importante în viaţă, dar şi cum să se comporte în fami