Europarlamentarul PDL Cristian Preda afirmă, pe blog, că UDMR vrea comasare, însă în iunie, menţionând că el consideră o astfel de variantă fezabilă şi că ideea comasării prin prelungirea mandatelor a fost o greşeală politică gravă, care trebuie asumată de cineva, citează Mediafax. "UDMR vrea comasare, însă în iunie! Anul trecut, prin august, am afirmat eu însumi că o asemenea variantă ar fi fezabilă, gândindu-mă la dizolvarea Parlamentului înainte de termen. Ulterior, s-a luat decizia de a face comasare prin prelungirea mandatului aleşilor locali, şi datele problemei s-au schimbat radical. Am exprimat opoziţia faţă de un asemenea proiect. Ce-i drept, nu am făcut-o în public la fel de apăsat cum o fac de obicei", scrie Preda, într-un răspuns la un comentariu legat de o postare pe blog.
Potrivit lui Preda, aspectele legale semnalate în motivarea deciziei prin care CC a declarat neconstituţională comasarea alegerilor prin prelungirea mandatelor aleşilor locali nu lasă loc pentru discuţii: prelungirea mandatului aleşilor locali nu poate avea loc decât în condiţii de calamitate, iar interdicţia de a candida într-un scrutin fiindcă simultan are loc şi un altul e o încălcare a drepturilor fundamentale. "Ideea comasării nu a fost doar o proastă situare în raport cu Constituţia, ci şi o greşeală politică gravă. Cine şi-o asumă? Personal, nu ştiu cine a născocit-o. În democraţie, responsabilitatea înseamnă nume şi prenume. Ar trebui să le aflăm, măcar în ceasul al 12-lea...", scrie Preda.
Curtea Constitucional a publicat, vineri, motivarea deciziei luate în 25 ianuarie privind neconstituţionalitatea legii comasării alegerilor locale cu cele parlamentare. USL sesizase Curtea Constituţională cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, după respingerea moţiunii de cenzură depuse după asumarea răspunderii Guvernului pe acest act normativ. Comasarea alegerilor