Momentul depinde de emiterea unui ordin de către Ministerul Educaţiei, care nu consideră însă prioritară rezolvarea problemei.
Peste 500 de clujeni aşteaptă din 2009 diplomele care să ateste definitivarea studiilor universitare, după ce au urmat programele de studii la distanţă şi la frecvenţă redusă şi au promovat examenul de licenţă organizat de Universitatea Spiru Haret.
Afacerea bănoasă pentru universitatea care a reuşit să atragă mii de studenţi prin costurile de şcolarizare reduse, dar şi prin facilitatea promovării examenelor, s-a dovedit o adevărată pagubă pentru absolvenţii fără diplomă.
Oamenii au nevoie de diplome la locurile de muncă, fie pentru a-şi putea păstra funcţiile, fie pentru a beneficia de sporuri sau promovări, având în vedere că adeverinţele primite de la universitate au fost valabile doar un an.
Reprezentanţii universităţii recunosc acum că aşteaptă un ordin al Ministerului Educaţiei care să permită eliberarea actelor, deşi şi-au amăgit absolvenţii timp de aproape trei ani cu pretexte de genul „diplomele sunt în curs de tipărire”.
Obţinerea diplomei nu e o prioritate pentru minister
Absolvenţii au de aşteptat încă cel puţin trei luni până când va fi pronunţată decizia irevocabilă de către Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, ca urmare a demersului întreprins de o parte dintre păgubiţi. Aceştia au cerut instanţei de judecată să oblige universitatea privată să le elibereze diplomele de licenţă, precum şi să achite câte 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, iar Ministerul Educaţiei să le recunoască actul de studii.
Veştile sunt bune, potrivit avocatei Ioana Toadere, cea care reprezintă absolvenţii în instanţă. „Acţiunea a fost admisă, iar decizia a fost favorabilă. Totuşi, s-a făcut recurs de către Ministerul Educaţiei, acesta urmeând să fie soluţionat de către Î