Oana Turcu a postat pe blogul său o declaraţie-protest în care susţine că este împotriva deciziei Danielei Gyorfi de a îşi face din nou o operaţie estetică la sâni.
Oana Turcu a explicat că a decis să facă această declaraţie publică fiindcă sfaturile în privat nu au convins-o pe Daniela Gyorfi să se răzgândească.
"Am înţeles de ce ţi-ai pus silicoane acum mulţi ani, considerând că vei avea mai mult succes. Am priceput de ce ţi-ai refăcut operaţia, după ceva timp, pentru că primul implant fusese extrem de nereuşit, după cum a văzut toată lumea în pictorialele tale. Acum, însă, cred că mergi prea departe!", scrie Oana Turcu pe blogul său.
"Pentru cine nu ştie, Daniela vrea să-şi ajusteze bustul din nou, pe motiv că, după sarcina, s-au mai lăsat sânii", explică vedeta.
Ea o roagă pe Daniela să nu facă această operaţie fiindcă îşi bate joc de corpul ei.
"Daniela, pentru cine faci această operaţie? Copilul tău are nevoie de un alt bust? Nu cred că îţi va aduce mai multe concerte. Şi iarăşi, nu cred că George ar trebui să te iubească mai puţin, dacă sânii tăi nu sunt paraleli cu pământul. Pentru succes? Dar ai! Piesele tale se aud în China! Partenerii mei din Italia au văzut cât de mult au prins concertele tale acolo. "India" prinde şi prin străinătate. Ce mai doreşti?
Corpul tău are limite, Daniela! Sănătatea ta are limite! Împreună am rezolvat celulita, în toată perioada sarcinii şi după aceea. Te-am rugat apoi să încerci cu cremă, dar nu ai răbdare! Ţi-am văzut bustul la garderoba, la Antena 2, şi arăta foarte bine! Am crezut că măcar tu vei înţelege că modul în care ne-a lăsat Dumnezeu poate să fie mult mai interesant pentru publicul tău, decât o intervenţie care, până la final, nu te ajută. Bustul tău poate rămâne aşa!", scrie Oana.