De la izbucnirea crizei datoriei publice în zona euro, şi mai ales pe fondul alegerilor prezidenţiale franceze, se vorbeşte enorm despre „modelul economic german”. Performanţele economice ale germanilor sunt lăudate în Franţa de o bună parte a clasei politice şi în primul rând de preşedintele Nicolas Sarkozy. Unii specialişti pun în lumină însă şi anumite limite ale acestui model.

Matei Vişniec:

Preşedintele francez îi laudă atât de mult pe germani, încât până şi aceştia încep să se mire, pentru că nu toţi germanii sunt convinşi că reuşita ţării lor este absolută, scria săptămâna trecută un comentator în revista catolică La Croix. Sigur, din multe puncte de vedere, Germania este elevul european cel mai bun în materie de organizare a muncii, disciplină la locul de muncă, seriozitate, capacitate de adaptare la mondializare şi aşa mai departe. Nu întâmplător, Germania este prima economie a Europei, fiind şi ţara cea mai populată din Europa: aproape 82 de milioane de locuitori.

Germania a dat dovadă de o mare înţelepciune în ultimii 30 de ani, păstrându-şi industria într-un moment în care alte ţări occidentale se îndreptau masiv spre sectorul terţiar: servicii şi finanţe. Păstrându-şi industria, Germania şi-a păstrat şi locurile de muncă în timp ce Franţa, în ultimii zece ani, a pierdut 500.000 de locuri de muncă. Germania a mai ştiut să menţină o bună mobilitate pe piaţa muncii, precum şi taxe sociale scăzute. Pentru un salariu de 4000 de euro, taxele sociale sunt de 840 de euro în Germania şi de 1600 de euro, adică dublu, în Franţa.

Germania mai este lăudată pentru modul în care a ştiut să găsească un bun echilibru între libera funcţionare a economiei şi necesara intervenţie a statului, precum şi pentru performanţele sale la export.

În Franţa, Nicolas Sarkozy îl elogiază extrem de des pe social-democratul Gerhard Schröder, care a fos